Mașinile din Anglia interzise în România

0
0



Cu excepția celor istorice, mașinile cu volan pe partea dreaptă înmatriculate în România ar putea fi interzise pe drumurile publice din țara noastră, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor de puțină vreme.

Proiectul legislativ, ce are ca scop declarat îmbunătăţirea siguranţei rutiere, vizează limitarea circulației mașinilor înmatriculate aici cu volanul pe partea dreaptă pe drumurile publice, după cum informează avocatnet.ro. Mai exact, documentul va interzice “circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România care au postul de conducere situat pe partea dreaptă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului”. Vor fi exceptate de la această interdicție autovehiculele istorice și mașinile utilitare, de pildă, cele de curățenie stradală. Dacă proiectul va ajunge să se aplice, cei care vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta vor risca amenzi din clasa a III-a de sancțiuni, adică de la șase la opt puncte-amendă, ceea ce înseamnă amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei. Punctul-amendă a rămas plafonat la 145 de lei și în acest an. Pe lângă amendare, cei ce vor conduce o mașină cu volanul pe dreapta după introducerea interdicției vor rămâne și fără talonul acesteia. Singurul mod în care vor putea recupera talonul este mutarea postului de conducere de pe dreapta pe stânga. “Intervenţia legislativă este necesară, deoarece numărul total de accidente produse de maşini cu volanul pe dreapta depăşeşte 10% din totalul accidentelor pe an. Coliziunile sunt frontale, iar posibilitatea de evitare este nulă din cauza lipsei de vizibilitate a şoferilor acestor maşini”, își motivează propunerea inițiatorii ei. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.