Figurau în carantină dar se plimbau pe stradă!

0

În ciuda măsurilor relaxate, există încă prevederi care trebuie respectate de populație. Purtarea măștii în spații închise, măsura izolării în cazul celor veniți din străinătate sau contact cu pacienți COVID, sunt doar două dintre ele. Polițiștii Secției 3 au descoperit trei tineri care ar fi trebuit să stea în carantină, de pe data de 18 decembrie, dar ei se plimbau pe stradă, noaptea. M.Sandu 

 

În ziua de 20 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au verificat 70 de persoane, 10 societăți comerciale și 6 mijloace de transport în comun, iar în urma abaterilor constatate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020.

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au constatat, în noaptea de 19 spre 20 decembrie a.c., în jurul orei 01.00, cu ocazia legitimării unor persoane pe strada Exercițiu din municipiul Pitești, că trei bărbați, de 26 și 36 de ani, din Pitești, respectiv 26 de ani, din Poiana Lacului,  nu au respectat măsura izolării la adresa aleasă.

Ca urmare a celor constatate, aceștia au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiecare, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.