- Din punctul meu de vedere
Dintre cele șapte păcate capitale, singurul care nu mă caracteriza până de curând era invidia. Marți seara, m-am gândit încă o dată (făcusem asta și în trecut) de ce nu am putut fi un invidios. Am găsit câteva explicații.
Ceea ce poate invidia un bărbat la alți bărbați sunt: banii, mașinile, aspectul fizic, femeile, vila, inteligența, carisma.
Am ajuns la concluzia că în ce privește însușirile înăscute le aveam într-o proporție acceptabilă, iar dintre cele dobândite mi-am luat întotdeauna exact cât a fost nevoie și fără un efort ieșit din comun. Mai presus de toate însă, am divinizat cărțile, muzica, natura, călătoriile, conversațiile la un pahar de băutură, iar de astfel de lucruri am avut parte din belșug.
În această situație, cum să fiu invidios ?
Nu sunt sau, cum se va vedea mai jos, cel puțin nu eram.
În paranteză fie spus, pentru cei care consideră că vorbele acestea constituie un fel de laudă de sine, amintesc că am recunoscut din start că doar acest păcat capital îmi era străin în mod complet, despre celelalte șase n-am precizat nimic. Nu mă consider un înger, stați liniștiți !
Grav este însă că de la o vreme mi se pare că încep să completez șirul păcatelor cu păcatul invidiei. Da, am devenit un invidios. Mă roade un fel anume de invidie în modul cel mai crunt cu putință, uneori nu pot dormi din această cauză. Hotărât lucru, sunt un invidios și mă macină o anumită neputință.
Sunt invidios pe cetățenii din Polonia. Știu că nu pot fi la înălțimea lor, orice aș face și mă gândesc cât de frumos trebuie să fie statutul de cetățean al unei țări al cărei prim – ministru spune așa:
„Nu vreau sa plecăm din UE, vrem beneficii reciproce, noi nu am intrat cu mâna goală in UE, am adus beneficii companiilor vestice. Nu puteți să atacați o decizie a Curții Constituționale a unui stat membru pentru că nu este în competența europeană! Noi suntem o țară mândră, am luptat pentru libertatea Europei, am apărat Parisul în al doilea război mondial. Constituția Poloniei este cel mai important act juridic al Poloniei! Niciodată nu vom fi de acord să ni se impună dictate !” a declarat premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki.
Puteau premierii Orban, Cîțu, Ciucă să declare asta ? Nicând !
Sunt, de asemenea, invidios pe cetățenii unguri.
Parlamentul ungar a aprobat, de curând, o creştere a impozitării marilor lanţuri de hipermarketuri, majoritatea străine, care vor fi obligate să predea pentru acţiuni sociale destinate persoanelor nevoiaşe alimentele care expiră în 48 de ore. Potrivit noii legi, pentru lanţurile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 273 de milioane de euro, taxa specială pe venituri va creşte la 2,7%, faţă de 2,5% în prezent. Noua lege mai prevede că aceste lanţuri comerciale vor trebui să predea zilnic Centrului de Recuperare a Alimentelor produsele alimentare care expiră în următoarele 48 de ore, cu excepţia celor care au din momentul producerii o dată de expirare de mai puţin de două zile, cum ar fi de exemplu produsele de panificaţie.
Putea Parlamentul României să dea o asemenea lege, ar fi avut curaj și șansă vreun parlamentar să vină cu un proiect în acest sens ? Niciodată !
Noi avem altfel de politicieni. Când CJUE a zis că nu contează Constituția țării noastre, ci deciziile UE, nea Stelian Ion, slugă la dârloagă, vorba lui Ion Creangă, a ciripit în felul următor:
”Decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este o veste foarte bună pentru justiţia din România. Această nouă decizie spune negru pe alb că judecătorii naţionali pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului Uniunii Europene, fără a se supune riscului de a fi cercetaţi disciplinar pentru acest lucru, ceea ce consolidează independenţei judecătorilor. Decizia CJUE consfinţeşte o regulă europeană care începuse să fie încălcată deja în Polonia, Ungaria şi România: supremaţia dreptului Uniunii. Decizia reconfirmă că MCV este obligatoriu în toate elementele sale”.
L-a contrazis cineva pe slugoiul Stelian ? Da, dar nu președintele țării, nici premierul, nici măcar judecătorii Curții noastre Constituționale. Doar un comunicat anonim emanat de CC a a zis că nu e bine ce spune CJUE.
La români, frica păzește bostănăria.
Pe vremuri, eram altfel de oameni, aveam altfel de lideri.
Pe eșafodul din Istambul, la 15 august 1714, după ce au căzut capetele vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului celui mare, Constantin, după aceea al lui Ștefan și al lui Radu, când a venit rândul copilului Mateiaș, care avea numai 12 ani, și călăul a ridicat sabia să-i taie capul, acesta s-a înspăimântat și a strigat sultanului să-l ierte, că se va face musulman. Atunci, Constantin Brâncoveanu i-a zis: “Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, să mori de o mie de ori, decât să-ți lepezi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ”. Atunci copilul s-a întărit și, întinzându-și liniștit gâtul pe tăietor, a zis călăului: “Vreau să mor creștin. Lovește!”
Veți spune că acestea au fost trecute vieți de domni și de eroi, dar nu îmi pot da seama cum de am decăzut într-un asemenea hal.
Sunt invidios pe polonezi, pe unguri, chiar și pe bulgarii care au început să ne dea lecții de demnitate.
Credeți că starea de umilință emanată de clasa politică este doar un sentiment, iar sentimentele nu contează în viața socială ? Greșit ! Lașitatea și slugărnicia liderilor ne moaie genunchii tuturor, ne deprimă, ne fac să fim de mămăligă, să rămânem săraci și triști.
Sunt invidios pe cetățenii țărilor curajoase.
Nu credeam să învăț ce înseamnă invidia.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
