Echipa de baschet masculin a Piteștiului merge ceas în acest început de an. FC Argeș Basketball a ajuns la cinci victorii consecutive în Liga Națională după ce a învins duminică seară, în deplasare, pe CSM Focșani, scor 89-58, în runda cu numărul 18 din Liga Națională de Baschet Masculin.
În urma acestui succes, argeșenii se mențin pe locul 2 al ierarhiei, cu 32 de puncte, la egalitate cu U BT Cluj, liderul campionatului, care are însă două meciuri în minus. Tudor Costescu, tehnicianul grupării din Trivale, este mulțumit de evoluția echipei sale:
“Am întâlnit o echipă care nu a fost în cea mai bună formulă, dar mă bucur că ne-am făcut meciul ușor încă de la început. L-am tratat cu seriozitate și chiar îmi felicit jucătorii pentru modul în care s-au achitat, în general, de sarcini. Am avut unele momente evidente de neatenție, dar miza nu a mai fost una mare când ne-am creat un avantaj important. Și în aceste condiții cred eu că am rămas concentrați. Vreau să rămânem sănătoși până la ora jocului de vineri, cu Ploiești, să refacem jucătorii care sunt accidentați și împreună să continuăm seria victoriilor.” M.D.