Ce se petrece în lumea reală, la 32 de ani de la Revoluție

• Din punctul meu de vedere

Mi-a atras atenția o postare a cunoscutului ziarist Bogdan Tiberiu Iacob:
” Ce se petrece în lumea reală, la 32 de ani de la Revoluție:
1) Oamenii fac frigul în case ca în comunism pentru că nu-și pot plăti facturile.
2) În guvern se discută dacă se ajunge ori ba la raționalizarea alimentelor, ca în comunism.
3) În mari orașe se stă la coadă pentru apă de băut, ca în comunism.
4) Disperarea împinge mulți oameni la sinucideri, ca în comunism.
5) Sute de mii de români au în cap doar emigrarea, ca în comunism.
Ce se aude dinspre guvernanți:
1) Consultanță
2) Fezabilitate
3) Reziliență
4) Resetare
5) Greendeal
6) Trupe franceze
7) Trupe americane”.
Asemănarea dintre situația din comunism și cea de acum este șocantă, dar trebuie să vedem și care ar fi deosebirile:
1) Oamenii sunt liberi să înjure, să protesteze, să plece din țară.
2) Presa poate să scrie ce dorește.
3) Unii sunt, totuși, feriți de griji.

Ne bucurăm, așadar, de libertatea de exprimare, de mișcare, de acțiune, putem reuși în afaceri, putem avea idei care să ne îmbogățească, avem mai multe opțiuni de vot, nu mai există cenzură. Să vedem însă cum funcționează libertatea.

1) Dacă protestezi sau înjuri, te eliberezi psihic, dar nu câștigi nimic. Nu îmi aduc aminte ca soarta cuiva să se fi îmbunătățit în urma protestelor.
2) Faptul că presa este liberă și spune ce vrea dă un sentiment plăcut, dar de multă vreme nu mai reușesc ziariștii să schimba în bine viața cuiva.
3) Unii sunt feriți de griji, dar numărul acestora este foarte mic, atât de mic încât nu contează în problemă.

Cea mai mare deosebire dintre situația de acum și cea din comunism este însă alta și anume faptul că atunci aveam demnitatea celui care este posesorul unei țări, iar acum avem umilința celui ce a fost lăsat fără țară.

Îmi cer scuze celor care se simt vexați de afirmația de mai sus, dar dacă este libertate de exprimare, cred că pot să o folosesc.
De-a lungul ultimilor 20 de ani, am scris editoriale în care am arătat că nu este bine să ne avântăm în economia de piață deoarece nu suntem pregătiți, nici material, nici moral. Nu avem capital și nici nu știm să îl gestionăm bine. La îndemnul altora, ne-am avântat rapid în joc și, așa cum era de așteptat, am pierdut aproape totul, iar cei care ne-au îndemnat să o facem au câștigat totul. Jocurile sunt făcute, nu mai putem da înapoi, dar asta înseamnă jaf.

Puteam cere altora să ne învețe, să ne protejeze ? Nu, fiindcă suntem un popor major și vaccinat, cum se spune, nu un popor de copii. Pe de altă parte, lecția primită ar trebui să ne învețe minte, măcar în ceasul al 12-lea.
Se pare că, totuși, nu învățăm nimic și continuăm să ne lăsam furați, iar hoții au rafinat mijloacele. Iată cum:

1) Se desființează SIIJ pentru ca instanțele să poate îndeplini fără frică orice comandă politică.
2) Se fură la vot, ca în Sectorul 1 al Capitalei, iar procurorul care anchetează furtul e de la SIIJ-ul care se desființează.
3) Sunt puși în funcții înalte oameni șantajabili. Ba cu un dosar, ba cu o incompatibilitate, ba cu un plagiat. Ei vor juca așa cum le cântă alții.
4) Învățământul este mutilat sistematic, pentru ca oamenii să rămână fără valori autentice.
5) Am avut Binomul și nu sunt sigur că a dispărut.
Aș putea continua, dar nu are sens, mulți dintre dumneavoastră știu și înțeleg ce se întâmplă. Clasa politică, în proporție suficientă încât să se supună ordinelor primite, a fost artificial alcătuită, prin subtile mijloace, din oameni slabi, lași, compromiși. Îi privim și ne frecăm la ochi nevenindu-ne să credem că ei sunt cei care fac jocurile.

În 1998, am scris o carte, un interviu cu Nicolae Văcăroiu în care toate aceste lucruri au fost spuse, profețiile au fost făcute. Cartea se numește ”România, jocuri de interese”, ediția a doua a apărut anul trecut și a fost difuzată împreună cu ”Jurnalul național”. Între ediția întâi și cea de a doua se mai putea face ceva, acum, apelează unii la salvarea care, chipurile, ar veni de la AUR.
Am mai spus-o și o spun și sub alte forme, nu aș vota AUR nici dacă aș ști că, venind la guvernare, ar face ca energia să fie gratuită. Colcăie violența în privirile lui Simion și la orice lucru bun pe care l-ar face pentru români, ar adăuga zece lucruri rele.
AUR e un partid pe care îl ia valul.
Totuși, deși nu sunt de acord cu agresivitatea, de niciun fel și în nicio situație, dacă Simion l-ar fi pocnit pe Popescu aș fi zis că o merită.
E aici un paradox ? Probabil, dar mi-l explic prin aceea că orice om, născut din femeie, cum se zice, care acceptă să fie ministrul Energiei când costul energiei se triplează, merită pocnit.
Ce sens mai are să ai un minister de acest fel și un ministru în fruntea lui, din moment ce facturile cad, scuzați-mi metafora ieftină, ca o ploaie de foc peste țară ? Să nu fie violență în țară, dar să nu fie din partea nimănui, aceasta este ideea, fiindcă din moment ce prețurile ne izbesc peste obraz, noi ce să facem, să îl întoarcem și pe celălalt ?
Dacă Simion l-ar fi pocnit pe Popescu, aș fi socotit că e regretabil, dar nu mai regretabil decât loviturile pe care ni le dă Popescu tuturor. Nu o dezbatere morală vreau să deschid pe acest subiect, ci să propun ca imediat Iohannis, cu aprobarea Parlamentului, să declare stare de război, dar nu cu Rusia, ci cu prețul la energie.
Iar fiindcă, vorba ceea, la război, ca la război, să scoatem energia de pe bursa de la Viena, să naționalizăm distribuția și să salvăm sănătatea și viața românilor.

Până atunci, oricare român care ar pocni pe oricare ministru al Energiei ar fi în legitimă apărare.
Este părerea mea, dacă tot avem libertate de exprimare.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)