- Din punctul meu de vedere
Românii nu mai cad deloc pe gânduri,
orice poruncă e îndeplinită,
ne așezăm tăcuți pe patru rânduri,
și arătăm a țară cumințită.
Cu cât ne este mai străin jupânul,
cu atât îl ascultăm mai umiliți,
toți au surpriză mare cu românul,
stă drepți, salută, spune să trăiți.
Refren:
Ne redresăm căzând în cap,
reziliența ne omoară,
ni se livrează ca un hap
sustenabilitate chioară.
Ne place doar de țări îndepărtate,
de țara noastră ne e silă-n draci,
mândrindu-ne cu strâmba libertate
de-a fi corecți politic și săraci.
Noi între noi ne dăm în cap cu artă,
pe alții însă îi iubim cu foc,
e clar că ne lipsește Înalta Poartă
și vrem pe cineva să-i țină loc.
Acum, că toate caprele sunt moarte
și nici vecinii nu mai au vreun rost,
rânjim din poza de pe pașapoarte –
chip de român nesăbuit și prost.
Și-n lumea asta foarte mondială,
unde fugim cu toții de nebuni
se pare că uităm să luăm la cală
un geamantan cu oase de străbuni.
Refren:
Ne redresăm căzând în cap,
reziliența ne omoară,
ni se livrează ca un hap
sustenabilitate chioară.
Crezând că sângele e apă plată,
și că ne șade bine ca espați,
nepricepând că haita e cuplată
la bogăția noastră din Carpați.
Când noi fugim, ei vin la noi tiptil ,
stau la hotel și cumpără pământ,
și cu acest tertip deloc subtil
ne vor întrece la recensământ.
E grav sau poate nu e grav deloc,
poate acesta-i joaca mondială,
noi să plecăm și să le facem loc,
ei să-și dorească țara asta goală.
Simt că trăim un altfel de război,
hibrid sau nu, dar sângeros din fire,
și s-ar putea ca la final din noi
să nu rămână nici de-o amintire.
Eu, în sfârșit, vă las cu poezia,
mai spun că totul pute a bordel
și că a fost o țară, România,
al cărei nume e acum Bruxelles.
Refren:
Ne redresăm căzând în cap,
reziliența ne omoară,
ni se livrează ca un hap
sustenabilitate chioară.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
