- Din punctul meu de vedere
Dacă Rusia ar fi fost Irak, SUA ar fi atacat de mult, în transmisiune directă la CNN, l-ar fi prins pe Putin într-o gaură de canal și l-ar fi spânzurat în urma sentinței tribunalului popular. Ar fi urmat apoi, se înțelege, exploatarea intensă a gazelor din partea de vest a Siberiei, piața minereurilor rare ar fi înflorit, republicanii ar fi câștigat câteva rânduri de alegeri, șomajul în America ar fi scăzut etc. etc.
Din fericire pentru ea, Rusia nu este Irak.
Am o simpatie nedisimulată pentru Vladimir Putin, deoarece apără valorile țării sale, oricare ar fi ele.
Pe de altă parte, simpatia mea pentru Putin se va risipi ca fumul în clipa în care ar porni războiul.
Ca să zic așa, el alege dacă îl voi simpatiza în continuare sau îl voi urî.
Într-o carte deja celebră în România, deși a apărut de foarte puțin timp, marele filosof și politolog Isaiah Berlin spune:
– ”Prima îndatorire publică este evitarea suferinței extreme”.
– ”Nu există nicio justificare pentru a face un compromis în acest sens. Dar, pe de altă parte, căutarea perfecțiunii mi se pare o rețetă pentru măcel, fie ea cerută până și de cei mai sinceri idealiști, cei mai curați cu inima.”
– ”Nu a existat niciodată un moralist mai riguros decât Immanuel Kant, dar chiar și el a spus, într-un moment de iluminare: DIN LEMNUL STRÂMB AL OMENIRII NU A IEȘIT NICIODATĂ CEVA DREPT. Să-i forțezi pe oameni să intre în uniformele curățele cerute de scheme în care se crede dogmatic este aproape întotdeauna calea spre dezumanizare. Putem face doar ceea ce putem face: dar trebuie să o facem, în ciuda greutăților”.
– ”Desigur că vor exista ciocniri sociale ori politice, chiar simplul conflict dintre valorile pozitive face asta de neevitat. Dar aceste ciocniri pot, cred, să fie minimizate prin promovarea și păstararea unui echilibru dificil, echilibru care este mereu amenințat și care trebuie mereu îndreptat – numai asta, repet, poate fi precondiția unei societăți decente și pentru comportamentul acceptabil moral”.
Sper din tot sufletul că Aleksandr Dughin, președintele Partidului Eurasiatic – mișcare ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane, dar totuși un filosof și politolog excepțional, l-a sfătuit pe Putin să țină seama că ”din lemnul strâmb al omenirii nu a ieșit niciodată ceva drept” și să accepte că pentru țara ta poți face orice în afară de a cotropi o altă țară.
Nu există nicio justificare pentru o invazie a Ucrainei, oricâte argumente istorice sau patriotice am aduce. Războiul este o negare a adevăratei condiții umane.
Mă văd nevoit, dată fiind acuratețea analziei, să copiez aici cele spuse de excelentul analist Aurelian Pavelescu:
” Putin are și el mai multe opțiuni. Prima, ar fi să forțeze punerea în practică a acordului de la Minsk, ceea ce ar conduce la o detensionare rapidă și la ieșirea din criză, negocierile securitare putând fi realizate într-un alt context. A doua – opțiunea militară -, nu cred că va fi folosită, deplasarea civililor din Donbas în Rusia fiind o soluție neașteptată: eu o privesc ca o acțiune puternică tocmai de prevenire a acțiunii militare, iar nu de escaladare, un joc psihologic de culpabilizare a Ucrainei care-și vede proprii cetățeni alegând Rusia să se apere. A treia opțiune, cea militară, dacă va fi folosită, se va finaliza cu ocuparea unei părți din Ucraina, dar cu consecințe care cu greu vor putea fi gestionate, pe termen mediu și lung: o provocare uriașă la adresa Occidentului.
Strategic, Putin mai are un alt scenariu la îndemână, cu consecințe dramatice pentru Occident, și anume plasarea de baze militare în Cuba, Venezuela sau/și Nicaragua, scenariu lansat chiar din zona propagandei ruse. Mi se pare cel mai rău dintre toate. Cum va juca SUA o asemenea provocare? Implicațiile ar fi așa de mari, încât un răspuns adecvat va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil. Dacă Putin va invoca chiar argumentul Occidentului de azi, și anume suveranitatea acelor state și libertatea lor de a alege alianțele securitare?
Opinez că diplomația occidentală ar trebui să excludă scenariile cele mai grave, începând cu ultimul și cel militar. Probabil din aceste motive Macron și Scholz au solicitat o detensionare prin aplicarea acordului de la Minsk, respinsă de Zelensky. ”
x
Orice ar fi și orice s-ar întâmpla, rețineți cele spuse de marele Isaiah Berlin, anume că:
– ”Prima îndatorire publică este evitarea suferinței extreme”.
Il simpatizez pe Putin și îmi face greață propaganda antirusească. De curând, la sugestia directorului Muzeului Brătianu, Mihai Alexandrescu, un rafinat intelectual, am citit cartea ”Putin și putinismul” de Francoise Thom. O știam pe doamna Thom de când citisem excelenta ei lucrare despre limba de lemn. De data asta îsnă, dezamăgirea a fost cruntă, franțuzoaica, stralucita elevă a lui Alain Besançon și fiica matematicianului René Thom, autorul teoriei catastrofelor, greșește și exagerează făcând din ruși un popor de bandiți, de pușcăriași.
”Astăzi, unul din patru ruși a trecut prin detenție, iar în unele orașe siberiene, unul din doi, ba chiar întreaga populație masculină”, scrie autoarea.
O aberație, am studiat și vă spun că este o aberație.
În fine, reiau ideea că am o simpatie nedisimulată pentru Vladimir Putin, deoarece apără valorile țării sale, oricare ar fi ele.
Pe de altă parte, simpatia mea pentru Putin se va risipi ca fumul în clipa în care ar porni războiul.
Să nu uit să spun că simpatia mea pentru SUA s-a spulberat de mult, ultima fărâmă dispărând o dată cu Primăvara arabă.
Lemnul strâmb al omenirii nu are naționalitate.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Putin nu este un țar, este un fost ofițer de informații. Marea țară „pretenă” de la răsărit și conducătorii ei minunați:
– cu cantonari îndelungate de trupe pe teritoriul nostru și jafuri ce au rămas în memoria colectivă.
– cu regimuri comuniste impuse, de care se pare că am uitat pe deplin.
– cu tezaurul și parte dintre ai noștri rămași în afara țării.
Oare noi ce fel de patrioți suntem în relația cu țara noastră?
Este dificil ca tara (Ucraina) sa ai granita cu Rusia. Oricand se poate intampla ca Rusia sa se supere pe tine si sa te ameninte cu invazia.
Si totusi in istoria recenta avem exemplul Finlandei care a supravietuit vecinatatii URSS-ului in timpul razboiului rece. Dar cum a reusit?
Politicienii finlandezi, desi adepti ai occidentului si ai economiei de piata, au avut grija sa nu faca gesturi neprietenoase fata de URSS:
– Finlanda nu a aderat la NATO
– existau legi in Finlanda prin care guvernul putea interzice orice carte, orice film, orice ziar care ar fi dus vreo propaganda impotriva URSS.
Iata ca atunci s-a putut, desi liderii de la Moscova erau mult mai agresivi decat Putin.
Cu sacrificii de imagine, cu pierderi teritoriale (Karelia) si cu cine stie ce alte compromisuri, dar astfel incat sa nu deranjeze.
Ce vreau sa spun:
– asa cum SUA a pornit o blocada impotriva Cubei in 1962, doar pentru ca se simtea amenintata de acele rachete, la fel si Rusia de azi e in stare sa faca nebunii daca se simte amenintata.
Care e solutia?
Sa ne amintim ce solutie s-a gasit in 1962.
Să fie aici o altă finalitate față de Cuba?
Apoi, o acțiune disproportionata nu justifică o alta, ulterioară. Să nu fi învățat nimic lumea în 60 de ani?
În final, Putin chiar să fie considerat de noi ca un patriot pentru poporul său?
Din punct de vedere moral nu avem nimic de apreciat, nu avem de date note lui Putin sau lui Biden:
SUA sunt prima si (deocamdata) singura tara care a folosit armament nuclear intr-un razboi (in mod repetat). Cu aceste crime impotriva umanitatii (nepedepsite) vor ramane in istorie, oricate justificari vor gasi.
URSS, profitand de victoria in al doilea razboi mondial, a schimbat soarta tarilor din Estul Europei, atragandu-le intr-o spirala a recesiunii economice pe intervalul a 2 generatii, iar revenirea la normalitate probabil ca va presupune inca 2 generatii de tranzitie.
Realitatea este ca SUA si Rusia au armament nuclear si (oficial sau neoficial) au zone de influenta la care nu renunta.
Vrem sa supravietuim acestei realitati (la fel cum am supravietuit Imperiului Otoman, care ne-a subjugat sute de ani)?
Trebuie sa ne adaptam.
Altfel vom fi pioni pe tabla de sah a confruntarilor dintre marile puteri, iar cand acestea vor „negocia” si vor ajunge la un „compromis” – e foarte probabil ca monedele de negociere sa fie tari ca Romania sau Ucraina.
Subscriu, nu avem de date note lui Putin. Cu adaptarea suntem obișnuiți, am început-o ceva mai devreme.
As fi dorit sa aflu parerea marelui iubitor de Putin dupa ultimele evenimente.Ma tem insa ca va adopta,din nou, pozitia strutului…
Bravo Prepelita, imi place ca faci ceea ce trebuie sa faca un bun antrenor, sa adune puncte! Asta cu estetica jocului, invocata de primarul patron si trompetele sale sunt pretexte puerile.Nu-i de colea sa aduni, in ultimele 5 jocuri, mai multe puncte decat CFR Cluj!
Ma bucur ca, in mod sigur, ai niste clauze in contract care impiedica demiterea din motive subiective.
Acum aproape doi ani ni se prezentau niste fotografii cu noul stadion. Banuiesc ca e aproape gata!
Dupa stirea bomba de ieri, cum ca Putin a recunoscut independenta a 2 provincii ucraineene,
(urmand precedentul Kosovo)
am recitit pe indelete articolul de mai sus plin de citate din diversi analisti, parerologi etc.
Reiau doar paragraful:
„…copiez aici cele spuse de excelentul analist Aurelian Pavelescu ”
Ei bine, nici acest excelent analist, nici dl. Smeoreanu, nici altii nu au anticipat miscarea simpla (iar acum putem zice „previzibila”) a lui Putin.
Acum ca s-a incurcat treaba sa vedem cum mai face NATO sa scoata trupele rusesti din Ucraina (daca Putin va zice ca Ucraina nu contine Luganskul si nici Donetskul).
La Kosovo ierea dă bine, aicișa la republicile lu’ Putin îi pute unchiului Samulică.
Comentariile sunt închise.