ASF a propus limitarea tarifelor polițelor RCA pentru 6 luni

0
0



Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înaintat Ministerului Finanţelor o propunere de Hotărâre de Guvern prin care preţul la poliţele RCA să fie limitat la nivelul tarifelor de referinţă pentru o perioadă de 6 luni. Anunțul a fost făcut acum câteva zile de reprezentanții instituţiei.


„În urma analizelor realizate cu privire la evoluţia pieţei RCA şi la impactul unor tendinţe speculative asupra consumatorilor, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis să înainteze Ministerului de Finanţe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul tarifelor de referinţă. Pentru protejarea consumatorilor şi pentru stabilitatea pieţelor pe care le supraveghează, Autoritatea face uz de toate resursele legislative şi de reglementare de care poate dispune, împreună cu Guvernul României şi cu alte autorităţi ale statului. Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populaţiei în faţa tendinţelor inflaţioniste sau speculative”, a declarat, vineri, preşedintele ASF, Nicu Marcu.

Transportatorii amenință cu proteste

Ulterior, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a anunţat că actul normativ va fi pus în dezbatere publică în cursul zilei de vineri şi s-a declarat convins că va fi adoptat de Guvern în regim de urgenţă, astfel încât efectele să se reflecte rapid în piaţa de asigurări RCA şi să conducă la un nivel sporit de suportabilitate din partea asiguraţilor. Trei organizaţii patronale ale transportatorilor rutieri au anunţat, vineri dimineaţa, într-un comunicat de presă, că se pregătesc să organizeze proteste de stradă în cazul în care Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţurilor la asigurările de răspundere civilă auto (RCA). În septembrie 2021, ASF menţiona că poliţele RCA ofertate spre vânzare, cu valori care depăşesc nivelul tarifului de referinţă multiplicat cu 1,36, respectiv majorat cu 36%, vor fi redistribuite de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) la valoarea tarifului maximal astfel obţinut, la care se aplică clasele Bonus/Malus corespunzătoare.  M.D.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.