Ştiri de la IJP

0



Sancțiuni pentru nepurtarea măștii
În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 58 de acţiuni punctuale, dintre care 50 au fost organizate independent de către poliţişti, șase organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi două cu alte structuri. În cadrul acțiunilor au fost verificate 1.641 de persoane, precum și 233 de mijloace de transport în comun. De asemenea, în cele 48 de ore, au fost verificate 236 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.000 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție.
Biciclist rănit de mașină
Paramedicii SMURD de la Secția de Pompieri Costești au fost solicitați ieri să preia un bărbat de 54 de ani, biciclist, care ar fi fost acroșat de un autovehicul în localitatea Poiana Lacului. Acesta era conștient și prezenta leziuni la un membru inferior și mai multe zgârieturi la nivelul feței și membrelor superioare. Pacientul a primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Amendați pentru comerț stradal neautorizat
În perioada 19-20 februarie 2022, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat acțiuni de prevenire și combatere a comerțului stradal neautorizat, în zona Târgului Săptămânal. Ca urmare a acestor acțiuni, persoanele care practicau comerțul ilicit stradal au fost sancționate contravențional. Comercianții sunt rugați să își vândă marfa în zonele special amenajate. Polițiștii locali din Pitești vor continua să monitorizeze domeniul public pentru identificarea și sancționarea celor care oferă spre vânzare mărfuri în mod neautorizat.