Ieri și azi, Simularea Evaluării Naționale, la clasa a VIII

0
0
  • Elevii claselor I – VII au învățat online



Ieri a avut loc loc prima probă scrisă la Simularea Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a. Viitorii absolvenți au susținut proba la Limba și Literatura Română, urmând ca astăzi să fie programată proba scrisă la Matematică. Partea minorităților naționale sustin miercuri proba la Limba și literatura materna.  


Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar la ora 9.00 a început distribuirea subiectelor. Elevii au avut la dispoziție pentru elaborarea lucrării scrise, două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor. Subiectele sunt elaborate conform programelor aprobate prin ordin de minister pe baza conținuturilor și competențelor asociate elevilor claselor a VIII-a.

Familiziarizarea elevilor cu rigorile unui examen și optimizarea rezultatelor sunt obiectivele simulării. Rezultatele obținute de către elevi la simulări sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care sunt desfășurate acestea. Discuțiile cu elevii, dezbaterile la nivelul clasei, ședintele cu părintii și discuțiile la nivelul consiliului profesoral construiesc analiza rezultatelor.

De asemenea, toate aceste măsuri au drept scop adoptarea de noi măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare. Rezultatele obțținute la Simulările Naționale nu se contestă și nu se trec în catalog. În cazul în care elevul sau părintele/tutorele dorește acest lucru îl poate face printr-o cerere scrisă.

În cele două zile de examene, restula claselor (I-VII) din unitățile de învățămând unse se susține Evaluare au învățat online, de acasă.
Calendar simulari Evaluare Națională 2022
● 4 aprilie 2022 Limba și literatura româna — proba scrisă
● 5 aprilie 2022 Matematică — proba scrisă
● 6 aprilie 2022 Limba și literatura maternă — proba scrisă
● 14 aprilie 2022 Afișarea rezultatelor. S.M.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.