- Intrarea Domnului în Ierusalim
Duminică este mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși fiind marcată Intrarea Domnului în Ierusalim. Mântuitorul a intrat în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”. Este dezlegare la pește în postul Paștelui. Tot în această zi își serbează onomastica cei care au nume de flori.
În această zi, se ţine o Liturghie diferită de cea care se oficiază în celelalte duminici, iar credincioșii merg la biserică cu crenguțe de salcie.
Se pun ramuri de salcie la uși
Acestea sunt binecuvântate de către preot în cadrul unui moment special, ținut înainte de Liturghie. În vechime, Duminica Floriilor era numită și Duminica aspiranților sau a candidaților la botez, pentru că în această zi catehumenii mergeau cu toții, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere să fie admiși la botez, iar acesta le dădea să învețe Simbolul credin¬ței. Se mai numea și Duminica grațierilor, pentru că, în cinstea ei împă¬rații acordau grațieri.
După un obicei străvechi, menționat chiar în secolul IV de către pelerina Egeria și generalizat în toată Biserica creștină, se aduc în biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvântate și împărțite cre¬dincioșilor, în amintirea ramurilor de finic și de măslin, cu care mulți¬mile au întâmpinat pe Domnul la intrarea Sa triumfală în Ierusalim și pe care noi le purtăm în mâini ca semn al biruinței împotriva morții. Potrivit tradiției, atât la Bizanț, cât și la curțile domnești din Țările Ro¬mânești, sărbătoarea Floriilor se prăznuia cu multa solemnitate. Luau parte împărații (domnii) cu demnitarii lor, cărora li se împărțeau făclii aprinse ca și la Paști. În seara acestei duminici încep în biserici frumoa¬sele slujbe ale deniilor din săptămâna Sfintelor Patimi. Această sărbătoare este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singura dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. Salcia de Florii înlocuieşte, de fapt, ramurile de măslin şi finic, care nu se găsesc în România.
Pe de altă parte, potrivit unei legende, salcia s-ar fi făcut punte peste un râu pentru Maica Domnului, ajutând-o să îşi continue drumul. Drept mulţumire, Fecioara Maria a dăruit sfinţenie salciei. În zilele noastre, creştinii adună crenguţe de salcie pe care le duc la biserică pentru a fi sfinţite de preoţi, apoi le aşază la icoane, ca să-i păzească pe toţi cei din casă de boli. Alţii respectă o altă tradiție de Florii: le prind la uşa de la intrare, să le protejeze locuinţa sau şi îşi încing mijlocul cu ele, fiind convinşi că astfel alungă durerile. Sunt multe tradiții și obiceiuri legate de această sărbătoare. În primul rând, dat fiind că de Florii e dezlegare la pește, acesta nu trebuie să-ți lipsească din meniul de sărbătoare. În unele zone, crenguțele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele nemăritate, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an.
În alte zone, după slujbă, ramurile de salcie sunt duse la cimitir și puse în pe morminte pentru a le aminti celor plecați dintre noi că urmează Paștele. Ramurile de salcie se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele. Un alt obicei este cel de a lega sălciile sfințite în jurul taliei pentru a le da vigoare și putere oamenilor pentru muncile câmpului. I.I.
