Andrei Prepeliță: ”Să tindem tot mai sus”

0



FC Argeş a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, pe FC Voluntari, într-un meci din etapa a cincea a play-off-ului Ligii I.


La finalul partidei cu ilfovenii, antrenorul Andrei Prepeliţă a anunţat că obiectivul lui FC Argeş pentru acest play-off este urcarea cel puţin a unui loc, până pe 5. Tehnicianul grupării din Trivale a vorbit şi despre partida de marți, din semifinalele Cupei României. ”Un play-off în care am suferit, am avut şi ghinion, dar mă bucur că a venit această victorie. Sper ca în Cupă să repetăm ce am făcut astăzi.

Am avut ocazii de a marca, am şi odihnit câţiva jucători. Trebuie să jucăm în continuare la fel, să ne calificăm în Cupă şi să tindem tot mai sus, un loc cinci, poate patru. Foarte mult ar însemna calificarea în finala Cupei, pentru noi toţi. Ar fi o sărbătoare pentru oraşul Piteşti. Favoriţi, nefavoriţi, ne vom juca şansa pe teren. Suntem foarte motivaţi să facem un meci bun şi să ne calificăm”.

”Dacă lucrurile sunt OK, vom semna”

Principalul echipei argeșene a vorbit despre viitorul său pe banca tehnică: ”Am discutat cu domnul primar de ceva timp. Nu am avut timp nici eu, nici dânsul săptămâna aceasta. Urmează să ne vedem săptămâna viitoare şi dacă lucrurile sunt ok, vom semna. Nu ştiu, vom vedea, vom discuta. N-am discutat. Nu ştiu… şi eu am anumite cereri, sper să îmi fie acceptate”, a declarat Prepeliţă, după meciul cu FC Voluntari.  M.D.