Nu hrăniţi urşii, riscaţi amenzi foarte mari!

0
0
  • Jandarmii avertizează



Încălzirea vremii a readus în atenţie problema urşilor din zonele de munte care vin tot mai des în zonele populate. Animalele vin în gospodării unde provoacă pagube însemnate sau stau pe marginea şoselei aşteptând să li se dea de mâncare. Jandarmii au primit în ultima perioadă 15 apeluri de la persoane care sesizau prezenţa mamiferelor în zone populate. Oamenii legii atrag atenţia amatorilor de senzaţii tari care încearcă să fotografieze urşii, dar şi celor care îi hrănesc, că amenzile în acest caz pot ajunge până la 10.000 lei.


Urşii și-au făcut apariția în zonele populate din nordul județului nostru astfel, în ultima perioadă jandarmii argeșeni au intervenit în 15 situații unde a fost semnalată prezența acestora. „Pentru a evita situațiile de pericol create de animalele mari, Jandarmeria Argeș face următoarele recomandări pentru cetățeni, în cazul prezenței animalelor sălbatice:
● în cazul în care sesizează prezența urșilor în gospodărie, sau în apropiere, să apeleze imediat numărul unic de urgență 112;
● să nu iasă din casă și să aștepte sosirea echipajelor de jandarmi;
● având în vedere că urșii au comportament imprevizibil să nu încerce să se apropie de aceștia și să nu încerce să-i alunge singuri;
● sub nicio formă să nu hrănească animalele sălbatice și să nu se apropie pentru a le fotografia.” anunţă Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Argeş.
Oamenii legii precizează că potrivit legii: „Împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate de către orice persoane constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională de la 7.000 lei la 10.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, constituie infracțiune.” M.S.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.