Alina Manea, șefa de la învățământ care are doctorat

0



Aflată la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Argeș de aproape un an, Alina Manea este unul dintre profesorii doctori ai Piteștiului și unul dintre puținii profesori cu doctorat care au condus instituția.


Alina Manea a fost numită la conducerea ISJ Argeș în iulie 2021, luându-i locul Lilianei Murguleț, care a fost demisă de Ministru Educației, Sorin Câmpeanu, în urma unui scandal în care a fost implicată, la alegerile locale de la PNL Argeș. Noua șefă de la învățământ, a preluat funcția veinind din postura de directoare a Colegiului IC Brătianu. Profesoara Alina Manea are doctoratul la Limba Română, cu profesorul Ștefan Găitănaru de la Universitatea din Pitești. Iar lucrarea de doctorat aleasă a vizat un poet mai puțin certat, special pentru a da o notă de orginalitate și pentru a nu da posibilitatea apariției suspiciunilor de plagiat.
”Doctoratul l-am făcut pe un proiect bugetat de stat. Dar am fost condiționată să termina lucrarea de doctorat în doi ani, nu în 3 cât e normal pentru acest lucru. La Pitești am făcut școala doctorală. Eu nu mă gândeam la acest lucru, dar am fost sunată de profesorul Găitănaru de la Universitate, fost decan și dumnealui mi-a fost coordonator. Proiectul l-a vizat pe Ion Vinea. Mi-am ales să fac acest proiect despre un poet care să fie mai puțin cercetat și să asigur o șansă de originalitate, special pentru a putea sta linistită și să nu existe suspiciuni de plagiat. În 2015 am susținut lucrea de doctorat. Față de un profesor, la un profesor care are doctoratul sunt niște diferențe salariale, niște sporuri…” ne-a spus șefa de la învățământul argeșean. S.M.