Pentru droguri îşi bate mama!

0



O familie din Câmpulung, trăieşte un adevărat coşmar din cauza fiului lor. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, este dependent de droguri. Când intră în sevraj şi nu are bani să îşi cumpere doza necesară îşi agresează părinţii ca să primească bani. În luna aprilie, Judecătoria Câmpulung a emis un ordin de protecţie, pe care duminică, tânărul l-a încălcat. Şi-a lovit mama şi a ajuns în arest.  


Duminică, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin dispeceratul 112, cu privire la o stare conflictuală, petrecută între o femeie și fiul său. Poliţiştii au mers la locuinţa victimei. Femeia, în vârstă de 54 de ani, a reclamat că tânărul a lovit-o, după ce a refuzat să-i dea bani.
Din nefericire nu era rănită grav şi nu a necesitat îngrijiri medicale. În urma cercetărilor oamenii legii au stabilit că pe data de 8 aprilie, Judecătoria Câmpulung a emis un ordin de protecţie împotriva lui Ion D. Acesta nu avea dreptul să se apropie la mai mult de 150 de metri de locuinţa părinţilor lui sau de aceştia. Tânărul locuia la o rudă în alt cartier dar, susţine mama tânărul are o problemă cu drogurile. Femeia a povestit că fiul ei este dependent de droguri şi atunci când nu are bani să îşi cumpere doza necesară are izbucniri violente.
De altfel, din acelaşi motiv, părinţii au cerut primul ordin de protecţie încă din anul 2020. Atunci instanţa a dispus evacuarea lui Ion D. din casa părintească şi i-a interzis să se apropie de domiciliul lor sau de ei, timp de trei luni. „În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, iar după administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Urmează ca, în cursul zilei de astăzi (n.r ieri), față de cel în cauză să fie dispuse măsuri preventive.” a transmis IPJ Argeş. M.S.