„Noaptea regilor”, la Cinema „București”
La finalul acestei săotămâni, cinefilii sunt așteptați la Cinematograful de artă „București” din Pitești, la două filme interesante. Sâmbătă, de la ora 18, la va fi proiectat în premieră filmul „Noaptea regilor”, cu Steve Tientcheu, Rasmane Ouedraogo, Isaka Sawadogo, Bakary Koné și Jean Cyrille Digbeu, în regia lui Philippe Lacôte.Un tânăr este trimis în La Maca, o închisoare din mijlocul pădurilor din Coasta de Fildeş.
Îl așteaptă o soartă sumbră
Închisoarea este condusă de condamnaţi şi dăinuie o tradiţie sumbră: la fiecare lună roşie, este ales unul dintre deţinuţi pentru a spune o poveste. Ales de liderul închisorii, tânărul află curând soarta sumbră care îl aşteaptă. Începe să spună legenda nelegiuitului Rege Zama şi e gata de orice pentru a face povestea să ţină până în zori…Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. Filmul a avut premiera în România, în data de 27 mai 2022. Duminică, de la ora 18, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat filmul „Os de pește”. Regia îi aparține lui Dragomir Sholev, în rolurile principale fiind Deyan Donkov și Suzy Radichkova. Ivo, managerul unui camping de la malul mării, refuză să îngroape un nou delfin eșuat în zonă. De data această vrea dreptate și este hotărât să pornească o anchetă pentru că, din păcate, corpul delfinului este ciuruit de gloanțe. Ivo, alături de locuitorii din camping, intră într-un război mocnit cu autoritățile, dar acestea nu prea vor să aibă de-a face cu cazul. Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.I.I
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525