Bariera modernă de pe strada Lânăriei, pusă în funcțiune

1
0

După o așteptare foarte lungă, barieră modernă de pe strada Lânăriei a devenit funcțională începând de ieri.  
Recepția lucrării s-a făcut în prezența primarului Piteștiului, Cristian Gențea, și a reprezentanților CFR. Potrivit directorului de Investiții din SNCFR, dacă până acum timpul de așteptare era undeva la 25-30 minute, acum se scurtează la 7-8 minute. Bariera va coborî automat în momentul în care trenul va fi la distanță de 1 km de trecerea la nivel cu calea ferată și se va ridica imediat după trecerea ultimului vagon.
InterRegio 1788, cu plecare din stația Pitești, la 13:08, în direcția București Nord și Inter Regio 9472, din direcția Piatra Olt, cu sosire la 13:12 la Pitești, au fost primele două trenuri care au trecut ieri peste strada Lânăriei cu noua barieră modernă, funcțională.

Gentea: ”După zeci de ani de așteptare, avem un trafic civilizat”

”Astăzi bariera devine funcțională. Despre date tehnice am să las specialiștii să vorbească. Am să vorbesc mai puțin astăzi, căci iar se găsește vreun personaj cu funcție mare pe la București care să spună că mă bag în seamă pentru că n-am nicio contribuție. Dacă de astăzi piteștenii și argeșenii beneficiază de un lucru normal care trebuia făcut de mult, dacă n-am nicio contribuție nu mă deranjează. Dar ca să respectăm tot adevărul cred că am o contribuție minusculă acolo pentru că mă știți că sunt foarte insistent și cred că am făcut lobby acolo unde trebuia, adică la Ministerul Transporturilor unde am găsit două persoane senzaționale: pe ministrul Ѕorin Grindeanu și pe secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, doi oameni care într-adevăr vor să facă ceva. După zeci de ani de așteptare, avem un trafic civilizat în zona respectivă!”, a declarat primarul Cristian Gentea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.