În loc să treacă prin pasaj a traversat neregulamentar

0

O femeie, în vârstă de 53 de ani, din comuna Băiculeşti, a fost ieri, victima unui accident rutier petrecut pe bulevardul I.C Brătianu, din Piteşti. Femeia a riscat şi a traversat printre maşini în loc să se ducă prin pasajul situat în apropiere. 
Accidentul a avut loc ieri după-amiază, pe bulevardul I.C. Brătianu. Angela D, de 53 de ani, a vrut să treacă de cealaltă parte a străzii, dar nu s-a dus la pasaj, acolo unde putea traversa în siguranţă, ci a riscat, traversând neregulamentar. A fost acroşată de oglinda unui Ford Focus condus de Maria C., de 34 de ani, care se îndrepta dinspre strada Ion Câmpineanu, către Târgul din Vale. În urma coliziunii Angela D. a fost trântită pe asfalt, moment în care a suferit leziuni la cap şi la o mână. În urma evenimentului rutier, victima a fost consultată de un echipaj medical la fața locului. Cercetările la faţa locului au fost efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești. Oamenii legii au testat-o pe conducătoarea auto cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs.