Din cele 500 de unităţi de învăţământ din judeţul Argeş, 145 nu sunt dotate nici cu sisteme de supraveghere nici cu pază. Este îngrijorător, având în vedere că în multe şcoli au avut loc evenimente nedorite: agresiuni, bullying, au pătrus elevi înarmaţi cu diverse arme albe. Prefectul îi îndeamnă pe directorii unităţilor să facă demersuri pentru a creşte siguranţa în şcoli.
„145 de unități de învățământ preuniversitar din județul nostru nu au pază și nici sisteme de supraveghere. Un lucru extrem de îngrijorător pentru că avem, în total, 500 de unități în Argeș. 82 sunt asigurate cu pază umană, 61 cu sisteme de supraveghere video și pază umană, iar 207,exclusiv cu supraveghere video. Le transmit celor responsabili că este important să demareze cu celeritate toate demersurile ca anul școlar 2022-2023 să nu înceapă în aceleași condiții. Art.4 din Legea nr.35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ stabilește consiliile județene și consiliile locale ca entitățile care alocă banii, la solicitarea consiliilor de administrație a unităților școlare.” a transmis prefectul Radu Perianu.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525