La Mănăstirea Nămăiești s-a desfășurat în week-end, cu onoruri militare, slujba de pomenire a monahiei sublocotenent Mina Hociotă, care a trecut la cele veșnice, pe 9 iulie 1977, acum 45 de ani.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere „slt. Ecaterina Teodoroiu” din București, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului. Militarii Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”, comandați de locotenent-colonel Liviu Costin Bălăceanu, au prezentat onorul subprefectului Județului Argeș, Ciprian Neculaescu, după care fanfara de la Academia Forțelor Aeriene de la Brașov, a intonat Imnul de Stat al României. Manifestarea a fost deschisă de col. (r) Damian Natalia-Doina, Președintele ACMFRR, care a subliniat, în cuvântul său că monahia Mina: „a fost un model pentru contemporanii săi care a iubit până la sacrificiul suprem, Patria, Neamul și Biserica, rămânând peste timp ca mărturie pentru generațiile viitoare că eroii slujitori ai Bisericii stau jertfă lângă Dumnezeu și se roagă pentru România”. Apoi, slujba religioasă a fost oficiată de către preoții Vlăsceanu Ovidiu Marian și Bloju Cosmin – consilieri eparhiali, Oprescu Daniel – preotul militar al garnizoanei din Câmpulung Muscel, și preoții slujitori de la parohiile Nămăiești și Valea Mare Pravăț.
Cetățean de onoare
Date fiind personalitatea deosebită și meritele celei ce a fost călugăriță, asistentă medicală și ofițer onorific al Armatei Române, ACMFRR „slt. Ecaterina Teodoroiu”, a avut inițiativa în 2021, cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea maicii Hociotă, de a propune Consiliului Local al Orașului Săliște, în care eroina s-a născut, să-i acorde titlul de „Cetățean de onoare” post-mortem. În acest sens, domnul Petru Gândilă, viceprimarul orașului Săliște a rostit un cuvânt în care a prezentat viața monahiei Mina, după care a înmânat titlul maicii Agnia, stareța Mănăstirii Nămăiești, pentru a fi păstrat la loc de cinste în muzeul așezământului monahal. Viața și activitatea maicii Mina Hociotă, în perioada 1923-1977, a fost prezentată de către monahia Agnia, stareța Mănăstirii Nămăiești. Seria alocuțiunilor comemorative a fost deschisă de către părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu – consilier cultural și comunicații media, care a transmis Binecuvântare Înaltpreasfințitului Calinic. Au mai fost transmise mesaje de către deputatul Simona Bucura Oprescu, Marius Nicolaescu – vicepreședintele Consiliului Județean Argeș și Ciprian Neculaescu, subprefectul Județului Argeș, iar în final maica Lucia a recitat poezia pe care a compus-o în cinstea monahiei Mina Hociotă. Comemorarea a continuat la mormântul măicuței Mina, unde au fost depuse coroane de flori din partea instituțiilor care au luat parte la eveniment.
Sublocotenent decorat
Maica Mina Hociotă a fost un soldat al lui Hristos, dar şi unul dedicat unităţii şi independenţei ţării noastre. Originară din Ardeal, a intrat în monahism în Mănăstirea Văratec.
În timpul celor două războaie mondiale a îngrijit rănile şi a alinat suferinţele eroilor de pe front.
A avut gradul de sublocotenent şi a primit decoraţia „Crucea comemorativă“ şi medalia „Virtutea ostăşească“ – clasa I.