Plecat într-o drumeţie cu familia, un bucureştean în vârstă de 60 de ani şi-a găsit sfârşitul în munţii Piatra Craiului. Salvamontiştii argeşeni au intervenit şi au coborât trupul neînsufleţit la baza muntelui.
Un weekend plin de evenimente pentru salvamontiştii argeşeni care au fost solitiaţi să intervină pentru salvarea mai multor persoane. Sâmbătă a fost solicitat elicopterul SMURD pentru un turist care avea fractură la glezna stângă. „Echipajul aeronavei a demonstrat încă odată măiestria în pilotarea elicopterului, fiind puși în situația de a ține aeronava la punct fix întrucât nu se putea ateriza. A coborât din elicopter doar medicul care după imobilizarea membrului afectat, împreună cu salvatorii montani au dus pe brațe victima și au urcat-o la bordul aeronavei.” a transmis Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş.
Rudele au crezut că a leşinat de la căldură
Duminică, salvamontiştii au intervenit tot în zona de creastă a munților Făgăraș, pe Vârful Mircii, unde un turist străin a solicitat ajutorul fiind suspect de fractură la un picior.
Un al elicopter SMURD nu a putut ateriza din pricina turbulenţelor şi a stat în aer până când pacientul a fost urcat la bord în siguranţă.
„La întoarcere, echipele de salvatori montani au fost direcționate către două cazuri de suspiciune de luxație membru inferior, cele două victime fiind coborâte cu targa UT 2000 la baza muntelui, acestea refuzând transportul la spital.
Din păcate, a trebuit să aducem la baza muntelui, din Piatra Craiului, trupul neînsuflețit al unui bărbat.” a mai transmis şeful Salvamont Argeş.
Bărbatul decedat este un bucureştean în vârstă de 60 de ani. Era cu familia la munte. Iniţial rudele au crezut că a leşinat de la căldură, dar omul a murit.
Trupul neînsufleţit a fost preluat de slavamontişti, a fost coborât la baza muntelui, ulterior fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeş.