Superliga – Retrospectiva etapei a 2-a

0

În 5 din 8 meciuri, remiză la pauză!
Etapa a doua a Superligii a stat sub semnul egalului la pauză, 5 din 8 partide având acest rezultat după 45 de minute. În 4 partide din acestea, una dintre echipe a câștigat și doar una și-a menținut rezultatul până la final. Un al joc al rundei s-a terminat egal.
Meciul penaltyurilor!
☞ CS Mioveni – Farul 2-0 (0-0)
Farul Constanţa a dominat meciul din deplasare cu CS Mioveni câştigând cu 2-0. Ambele goluri au fost marcate de Adrian Petre (58, 76), din penalty-uri acordate în urma consultării arbitrajului video. La prima lovitură de la 11 metri, Daniel Şerbănică a comis henţ, iar la a doua Guilherme Garutti l-a faultat pe Dragoş Nedelcu. „Alb-albaştrii” au avut o bară, prin David Kiki (15). În minutul 83 Daniel Toma a fost eliminat de arbitrul Florin Andrei pentru o intrare periculoasă la Robert Moldoveanu, fază sesizată tot de VAR. În minutul 89 Robert Ion a ratat singur cu portarul Florin Croitoru. „Galben-verzii” au ratat în minutul 90+2 o lovitură de la 11 metri, când şutul lui Albert Voinea a fost apărat de Marian Aioani, care îl faultase în careu pe Liviu Antal.
Gol pe final
☞ FC Voluntari – FC Botoșani 0-1 (0-0)
FC Botoşani a învins-o cu 1-0 pe FC Voluntari, în deplasare la Mioveni. Unicul gol al partidei a fost înscris de Terrence Tisdell (83), în urma unei faze fixe, când a împins în plasă o pasă a lui Victor Dican. Liberianul, intrat după pauză, a fost la primul gol marcat în Liga 1. La moldoveni, a jucat până în minutul 76 și Eduard Florescu, jucător care este originar din Mioveni și care a plecat la FC Botoșani chiar de la echipa galben-verde. FC Voluntari a disputat meciul la Mioveni deoarece are în lucru gazonul de pe propriul stadion. Ilfovenii vor juca la noi în județ, pe aceeași arena și următorul meci pe care îl vor avea acasă.
Dezastru pentru piteșteni!
☞ Sepsi Sf Gheorghe – FC Argeș 4-0 (0-0)
FC Argeș a trait un adevărat coșmar la Sf Gheorghe, acolo unde în 45 de minute, gazdele au făcut-o șah mat. După 0-0 la pauză, în poarta alb-violetă au început să curgă golurile, marcatori fiind Matei (48 din 11m), Mitrea (60), Ștefănescu (63) și Golofca (83). După începutul în forță din prima etapă, pentru piteșteni a venit un adevărat duș rece!
Învinși după pauză
☞ FC U Craiova – CFR Cluj 3-1 (1-1)
CFR Cluj a fost învinsă de FC Universitatea Craiova cu scorul de 3-1 (1-1), duminică, în Bănie. Campioana a deschis scorul prin Ciprian Deac (15), dar gazdele au reuşit egalarea prin belgianul Benjamin van Durmen (32), aflat la primul său gol în prima ligă. Echipa antrenată de Marius Croitoru, care s-a aflat în tribună, a mai marcat de două ori duoă pauză, prin italianul Andrea Compagno (46) şi tot prin van Durmen (73). CFR Cluj are în acest debut de sezon 2 victorii, două egaluri şi un 2 eşecuri în cele 6 meciuri oficiale disputate în trei competiţii, Superligă, Supercupa României şi preliminariile cupelor europene.
Al doilea punct pentru nou-promovată
☞ U Cluj – U Craiova 1-1 (1-0)
Nou-promovata U Cluj continua să ie puncte cu echipele care au terminat sezonul trcut pe podium. Ardelenii au remizat acum, 1-1 cu locul 3, U Craiova. Ca și în partida cu vicecampioana FCSB, clujenii au deschis scorul în prima repriză, dar au fost până la urmă egalați în repriza a doua. Ioan Filip a marcat pentru gazde (6), iar Paul Papp (64) a făcut 1-1. Etapa următoare, U Cluj joacă la Pitești.
După meci, demisia
☞ Rapid – FCSB 2-0 (2-0)
Rapid a învins-o, acasă, în faţa a 13.000 de spectatori, cu 2-0 pe FCSB. Golurile „alb-vişiniilor” au fost înscrise de Marko Dugandžić (19) şi Cristian Săpunaru (40). Atacantul croat venit de la CFR Cluj a marcat la primul său meci în tricoul Rapidului, cu capul, după o centrare a lui Alexandru Ioniţă II. Veteranul Săpunaru a înscris în urma unei faze fixe, Antonio Sefer a centrat din lovitură liber, Dugandžić a recentrat în centrul careului, iar căpitanul giuleştenilor a marcat cu stângul. Singura ocazie a „roş-albaştrilor” din prima repriză a avut-o Ianis Stoica (33), care a ratat singur cu portarul Horaţiu Moldovan, fiind blocat în ultimul moment de Cristian Săpunaru. La o zi după meci, antrenorul FCSB ului, Toni Petrea și-a anunțat demisia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.