Dan Lazăr acuzat de o femeie!

4

Un cunoscut om de afaceri, din județul nostru, este acuzat de o femeie din comuna Uda, că îi ocupă abuziv un teren. Viorica Schnitzenbaumer, în vârstă de 65 de ani, susţine că influentul antreprenor ar fi arat terenul pe care ea plantase grâu, ca să își pună el porumb. Femeia a venit la redacția Curierul zilei și a povestit cum s-a ajuns aici. În replică, Dan Lazăr, patronul de la Com Divers, despre el fiind vorba, spune că a avut o înțelegere verbală cu femeia, iar acum ea profită de faptul că nu există documente încheiate între părți ca să obțină pe suprafaţa în discuţie, un preț cu mult peste cel al zonei. 
Întâmplarea a avut loc la sfârşitul lunii martie. În luna mai femeia a sesizat Poliţia, reclamându-l pe Dan Lazăr de tulburare de posesie. În urmă cu două săptămâni, Viorica Schnitzenbaumer a primit un răspuns, de la Secţia Rurală Poiana, Lacului în care i se explică faptul că litigiul nu este de competenţa poliţiştilor și trebuie să se adreseze instanţei de judecată.

A arat terenul şi a pus porumb

Viorica Schnitzenbaumer, în vârstă de 65 de ani, locuiește în comuna Uda, satul Romana. Femeia a fost căsătorită în Germania, iar după ce soțul a decedat s-a întors în România. Nu are pe nimeni, tocmai de aceea, atunci când a suferit un accident vascular cerebral, a fost nevoită să stea o perioadă într-un azil de bătrâni până când s-a pus pe picioare. Femeia susține că știind de că starea ei de sănătate era precară, terenul i-a fost ocupat abuziv de afacerist. „Am rămas cu moștenire de la părinți, cu un hectar în extravilan, în punctul numit Vede, din comuna Uda. Un anume Lazăr a luat pământul de pe la toată lumea și mi-a arat şi mie pământul fără să mă întrebe. Când am văzut pământul arat, am întrebat un șofer. I-am zis să vină Lazăr să stea de vorbă cu mine. A venit şi mi-a zis că dacă vreau să-l vând îmi dă 10.000 lei. Nu mi-a convenit prețul! El tot a arat pământul şi a pus porumb. Eu aveam acolo pus grâu şi el a arat peste ce semănasem eu! Când am întrebat de ce a arat pământul meu, mi-a zis să nu mă ating de pământ doi ani, altfel trebuie trebuie să-i plătesc toate cheltuielile. Eu cred că el a auzit că sunt bolnavă, a crezut că nu mă mai întorc de la azil şi poate să facă ce vrea cu pământul meu să-l ia pe degeaba.” a povestit Viorica Schnitzenbaumer.

„Umblă cu şantaje, vrea pe teren cât nu face!”

Contactat telefonic, Dan Lazăr, patronul Com Divers Auto Ro, a negat acuzaţiile şi a explicat cum s-a ajuns în această situaţie. Omul de afaceri susţine că prin demersurile sale, femeia doreşte să obţină pe teren un preţ supraevaluat. „Doamna este umblată prin toată lumea și umblă cu fel de fel de șmecherii. Așa mi se întâmplă mereu la țară, nu am probleme decât cu un om sau doi. L-a trimis pe un băiat de-al meu, să mă caute. Mi-a transmis și printr-un pădurar că dacă vreau pot să folosesc pământul ei. Terenul trebuia curățat că nu era folosit de mulți ani. Era plin de mărăcini. A vrut să vorbească cu mine personal. Deşi de obicei nu mă duc personal, am oameni care se ocupă, în cazul dumneaei am mers acolo să discutăm. Mi-a zis că ar vrea să vândă. Eu i-am zis că avem 3 variante. Ori mi-l dă în arendă și eu fac deviz înainte că nu ne jucăm, ori îl cumpăr, ori ne înţelegem şi îi dau direct în mână ce aveam de dat. Eu i-am oferit 12.000 de lei, peste preţul zonei, nu 10.000 cât susţine. A zis că se mai gândeşte, că ne înţelegem şi că pot să ar. După ce am arat m-a sunat că nu mai vrea nici arendă, nici înţelegere. După ce l-a văzut și curățat și arat și semănat a venit la mine și mi-a zis că vrea 30.000 lei. Profită de faptul că nu am niciun document încheiat cu ea. Eu am vrut să fac numai bine oamenilor de acolo în zonă, dar uitaţi ce păţesc! Am martori că aveam o înţelegere, pot să dovedesc cu martori. Umblă cu șantaje, vrea pe teren cât nu face. Nu a fost plantat nimic, erau niște mărăcini acolo.” a declarat Dan Lazăr. Singura cale de rezolvare a problemei, rămâne instanța de judecată.