Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a inițiat un proiect de act normativ privind acordarea unui ajutor excepțional care să vină în sprijinul fermierilor din sectorul vegetal, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucurea Oprescu.
Schema de sprijin este destinată pentru achiziția de resurse materiale necesare pentru aplicarea tehnologiei la plantațiile pomicole și/sau cu arbuști fructiferi și/sau cu plantații viticole cu struguri pentru vin pe rod. Beneficiarii schemei sunt: persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderile familiale, persoane juridice, grupuri și organizaţii de producători, structuri din domeniul cercetare, respectiv universităţi, institute şi staţiuni de cercetare-dezvoltare. Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul vegetal este de 176,80 euro/ha, acordat pentru minimum 0,1 ha inclusiv, și maximum 200 ha inclusiv, dar nu mai mult de 35.000 Euro, a mai explicat parlamentarul de Argeș.
Pentru a accesa ajutorul excepțional, potențialii beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:
-să solicite ajutorul excepțional;
-să fie înregistrați în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022;
-să achiziționeze resursele materiale pe bază de documente justificative, în perioada 24 februarie 2022 – 12 august 2022;
-să mențină suprafața aferentă culturilor pentru care beneficiază de ajutor excepțional, în anul de cerere 2023. Proiectul poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/…/7624-proiect-hg-ajutoare…
Ajutor pentru producătorii agricoli din sectorul vegetal!
Articole »»» »»» »»»
-
Bărbat cu AVC salvat de un jandarm!
-
Și-a bătut concubina imobilizată și nu regretă
-
Prietenul omului salvat dintr-o râpă, de jandarmi!
-
Drepturile și obligațiile elevului, prevăzute în Contractul Educațional
-
Prostituatele obligate să îşi ia liber, în minivacanţă!
-
Argeșenii au depus cererile pentru banii din Programul Tomata
-
ÎPS Calinic a slujit la Mănăstirea Negru Vodă
-
Campanie pentru siguranța utilizatorilor de trotinete electrice
-
Datoria publică a ajuns până la 50% din PIB
Ştiri ON-Line
Mioveniul ratează penalty în prelungiri și pierde cu 1-0 la Severin
duminică, 14 august 2022, 17:58:28
Sora și nepoata criminalului de la Bascov,, conduse pe ultimul drum!
sâmbătă, 13 august 2022, 13:09:02
Părinții și fratele criminalului din Bascov au fost înmormântați azi
vineri, 12 august 2022, 13:44:29
Spaţiu publicitar
Arhivă site
Spaţiu publicitar
Link sponsorizat
Spaţiu publicitar

Spaţiu publicitar