Momente sfâşietoare sâmbătă, la înmormântarea ultimelor victime ale criminalului de la Bascov. Mama şi fiica au fost nedespărţite de la naşterea micuţei, până la ultimul drum către eternitate. Cele două îşi vor dormi somnul de veci în acelaşi mormânt. Singurul supravieţuitor al masacrului, soţ şi tată, a fost susţinut pe durata ceremoniei de medici de la Spitalul Miliar de Urgenţă Piteşti, ca să nu se prăbuşească.
Sâmbătă a avut loc înmormântarea ultimelor două victime ale masacrului care a avut loc marți, la Bascov. Genţiana Rusu (49 de ani) și Silvia Rusu (5 ani), sora şi nepoțica ucigaşului, au fost conduse pe ultimul drum. Funeraliile au fost organizate de colonelul în rezervă Ghoerghe Rusu, cumnatul criminalului singurul supravieţuitor. Bărbatul a făcut faţă cu greu despărţirii. Omul a pierdut tot ce îi era mai drag pe lume, fiica şi soţia. Micuţa Silvia a fost aşezată într-un sicriu alb şi a avut o cruce de aceeaşi culoare semnificând puritatea copilei.Trupurile neînsufleţite ale celor două au fost ridicate de la Capela Militară, în jurul orei 11.30. Au fost urcate în două maşini. Pe ambele, erau aşezate câte o coroană din flori albe, în formă de inimă. Pe cea a micuţei, era scris „Îngerii să fie cu tine-Tata”. Cortegiul a fost format din mai puţin de 100 de persoane, rude, prieteni şi colegi ai colonelului Rusu.
Două sicrie în acelaşi cavou
Slujba religioasă a fost ţinută la Biserica cimitirului Sfântul Gheorghe. Ceremonia a durat în jur de două ore. În tot acest timp, la poarta cimitirului a așteptat o ambulanţă de la Spitalul Militar de Urgenţă Piteşti, pregătită să intervină. Medicul echipajului a stat în biserică lângă colonelul Rusu, gata să intervină dacă i s-ar fi făcut rău. De la ieşirea din biserică, sicriele au fost purtate pe braţe pe umeri de militari, până în cimitir, la cavou. Gheorghe Rusu era susţinut să nu cadă, de doi medici militari. Bărbatul a plâns continuu.
Cele două sicrie au fost aşezate în acelaşi cavou, mama jos şi fiica deasupra. Atunci când primul siciu, al colonelului în rezervă Genţiana Rusu, a fost coborât în mormânt au fost trase trei salve de foc.
Tragica poveste a mamei şi fiicei ucise, a impresionat o ţară întreagă.
Au trăit împreună, au murit împreună şi se vor odihni în veşnicie, tot împreună! Dumnezeu să le odihnească în pace!