Se deschide Muzeul Comunismului pentru Copii!

0
  • La Pitești

Muzeul Comunismului pentru Copii, singurul muzeu de acest fel din lume, va fi deschis, la Pitești, pe 23 august 2022, între orele 10:00-19:00, de Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului. Este un muzeu în care istoria comunismului este prezentată pe înțelesul copiilor.  
Muzeul este situat într-o aripă a Memorialului Închisoarea Pitești, din Str. Negru Vodă, nr. 30, Pitești. Intrarea este gratuită, iar copiii pot veni însoțiți de familie. Pe tot parcursul zilei de 23 august, vizitatorii cei mai tineri pot să exploreze primele două camere din cele 6 planificate ale muzeului și să participe la atelierele programate și la dezbateri. În cadrul muzeului va fi disponibil și volumul „Jurnalul meu de istoria comunismului în România”, un caiet de lucru cu informații, jocuri și desene pe care cei mici îl pot completa și lua acasă.

Au fost amenajate primele 2 camere

„Muzeul Comunismului pentru Copii este un proiect complex dedicat copiilor și adolescenților, ce are ca scop informarea acestora cu privire la regimul comunist într-o formă interactivă și creativă prin care să descopere ei înșiși realitățile regimului, participând, în același timp, la crearea muzeului. Muzeul este un proiect al Memorialului Închisoarea Pitești. Copiii sub 12 ani nu pot vizita Memorialul din cauza subiectului extrem de violent, astfel că am dorit să facem subiectul accesibil și celor mai mici, gândind un proiect centrat pe nevoile și ideile copiilor. La începutul anului 2022 am obținut o finanțare de la AFCN pentru 2 camere din cele 6 ale Muzeului Comunismului pentru Copii, un manual digital pentru elevi și profesori și un jurnal/caiet de lucru pentru elevi.” spun organizatorii.
Copiii vor afla despre propagandă, naţionalizare, colectivizare…
Proiectul a fost demarat din aprilie 2022 cu istoricul Lucian Vasile care s-a ocupat de cercetare și documentare, Ioana Hașu (istoric) și Iulia Iordan (educator muzeal) au creat și desfășurat ateliere-pilot la școli din Recea și București, Maria Axinte (muzeograf) și Cătălina Bocanu (ghid) au continuat să desfășoare ateliere la Memorialul Închisoarea Pitești și în mai multe școli din Argeș pe parcursul lunilor mai și iunie. Atelierele au fost create pentru a afla ce ştiu copii despre comunism dar şi pentru implicarea lor în crearea muzeului. Copiii au desenat planuri ale muzeului, în viziunea lor, și au venit cu idei de teme și jocuri pentru viitorul muzeu. În 2023 proiectul va continua pentru deschiderea următoarelor camere din muzeu. Temele abordate sunt cele din programa școlară. n
Vizitatorii vor afla despre dictatura comunistă parcurgând temele: introducere în comunism și propagandă, naționalizarea, colectivizarea, detenția/rezistența, viața cotidiană și zona de dezbatere.