La sfârșitul acestei săptămâni vor începe și competițiile de juniori organizate de Federația Română de Fotbal. FC Argeș face parte din seria Vest și va lua startul în Liga de Tineret(U18) și Liga Elitelor U17.
Seria de vest din care fac parte piteștenii are aceeași componență pentru ambele întreceri și, prin urmare, și același program în așa fel încât cheltuielile cu deplasările să se reducă.
Liga de Tineret înlocuiește din acest sezon Liga Elitelor U19 și este o competiție dedicată juniorilor U18 (născuți începând cu 2005), cu posibilitatea folosirii a maximum 3 jucători U21 (născuți începând cu anul 2000). Participă cele mai bune 24 de echipe din Clasificarea Academiilor, repartizate, pe baza criteriului geografic, în două serii de câte 12 echipe. FC Argeș va începe sezonul cu o deplasare la LPS Banatul Timișoara, cele două meciuri fiind programate duminică, de la orele 12.00 și 14.00.
Formatul competiției cuprinde:
-Etapă regulară(tur)
-Etapă play-off / play-out (tur-retur)
-Etapă semifinală (dublă manșă)
-Etapă finală(o singură manșă)
Programul primei faze, etapa regulară, care cuprinde 11 etape (doar tur), a fost stabilit pe baza Tabelei Berger. Numărul corespunzător fiecărei echipe participante în Liga de Tineret va fi valabil și pentru participantele din acest sezon al Ligii Elitelor U17.
La finalul etapei regulare, primele 6 clasate vor evolua în play-off (tur-retur), iar locurile 7-12 vor juca în play-out (tur-retur).
Programul echipei FC Argeș în sezonul regular al seriei Vest a
Ligii de Tineret și Liga Elitelor U17:
● Etapa 1(21 august): LPS Banatul Timișoara – FC Argeș
● Etapa 2 (28 august): FC Argeș – CFR Cluj
● Etapa 3 (4 septembrie: FC Argeș – Politehnica Timișoara
● Etapa 6 (25 septembrie): Viitorul Cluj – FC Argeș
● Etapa 7 (2 octombrie): FC Argeș – Sepsi OSK
● Etapa 8(9 octombrie): Ripensia Timișoara – FC Argeș
● Etapa 9(16 octombrie): FC Argeș – Universitatea Craiova
● Etapa 10 (23 octombrie): UTA – FC Argeș
● Etapa 11(30 octombrie): FC Argeș – Csikszereda Miercurea Ciuc