- La Coşeşti, pentru că nu au fost construite şanţuri
Un drum din comuna Coșești, proaspăt asfaltat, riscă să fie distrus din cauză că proiectul nu a fost adaptat în funcție de zonă și de riscuri. Proiectantul nu a luat în calcul faptul că este un drum în pantă și a prevăzut șanturi decât pe o distanță foarte mică, pe o parte a drumului. De aceea apa nu are unde să se se scurgă și atunci când plouă, se formează un pârâu care curge pe șosea și aduce cu el nisip și pietriș. Oamenii se plâng și spun că asfaltul va fi distrus în scurt timp dacă nu vor fi construite rigole.
Oamenii au fost bucuroși atunci când ulița lor, din satul Petrești, a fost inclusă într-un proiect de reabilitare și au început lucrările. Este pentru prima dată când drumul este asfaltat, localnicii știindu-l din copilărie un drum plin de gropi și de noroi în timpul ploilor. În urmă cu aproximativ trei săptămâni, lucrarea s-a încheiat iar muncitorii au plecat după ce covorul asfaltic a fost turnat. Bucuria celor aproximativ 20 de familii, care stau în zonă, a fost de scurtă durată. Drumul este în pantă și din cauză că nu au fost construite șanțuri, toată apa curge pe șosea. „La prima ploaie drumul a fost inundat. Gârla vine de pe deal și din cauză că nu au făcut șanţuri, a început să rupă asfaltul. Vine gârla mare și aduce tot nisipul și pietrișul la mijlocul asfaltului și îl dau oamenii cu mătura, că în canal s-a strâns numai nisip. Există un şanţ de vreo 5 metri pe o singură parte. Panta e lungă, trebuie să facă şanţ pe toată lungimea. Din gura uliței este făcut. E o gură de canal lăsată neterminată. Deocamdată nu a inundat curţile, dar un vecin a pus la grădină niște bolovani ca să nu intre apa. La poarta unui alt vecin se face băltoacă mare de nu poți să intri în curte. Până când au turnat asfaltul a fost drumul mai rău ca drumul forestier. Vreo patru luni am stat așa. Abia urcam cu mașina pe uliță din cauza noroaielor și al gropilor. Acum gârla curge pe drum când plouă!” ne-a declarat Dorina N., o localnică.
Recepţia nu a fost făcută!
Contactat telefonic, primarul comunei Coşeşti, Nicolae pană a spus că recepția lucrării nu a fost făcută. Acesta a dat asigurări că problema va fi remediată în cel mai scurt timp şi că vor fi făcute lucrări suplimentare. „Știm de problemă. Nu este făcută recepția. Constructorul a fost anunţat. Are de lucru în altă parte şi cum termină se întoarce. Trebuie să vedem ce trebuie făcut în plus față de proiect și vom veni cu lucrări suplimentare. Cu dirigintele de șantier am fost la fața locului, am analizat, am constatat, vom lua măsurile necesare. Este interesul nostru să rezolvăm problema pentru că, în timp, va afecta. Lucrurile nu s-au dus la capăt pentru că nu este finalizată lucrarea. Din păcate, panta acolo este foarte mare. Nu s-a luat în calcul că va fi atâta debit. S-a schimbat și traseul pârâiașelor, dar se va rezolva. Va mai dura vreo săptămână, cred că până la sfârșitul lunii vom fi gata cu remedierile.” a spus edilul comunei Coşeşti.