O puştoaică, în vârstă de 17 ani, a vrut să se distreze pe seama operatorilor din dispeceratul 112. Ea a sunat şi a reclamat că a fost răpită după care a închis telefonul. Oamenii legii au intrat în alertă şi au căutat-o pe adolescentă. Au găsit-o, dar minora nu era în pericol. Aflaţi din materialul următor ce a păţit.
Apelul a fost dat pe data de 19 august la ora 18.00. O voce de femei anunţa : „ Am fost răpită!”. Imediat telefonul a fost închis iar operatorii din dispecerat nu au reușit să mai ia legătura cu interlocutoarea. Având experienţa cazului Caracal, oamenii legii au luat în serios apelul. Au fost puse în mişcare forţe însemnate pentru a fi localizat telefonul şi a se interveni. „Deși persoana care a apelat la 112 nu a oferit date suplimentare privind identitatea ei, sau locația în care se află ori împrejurarea în care ar fi lipsită de libertate, în urma activităților desfășurate, a fost localizată zona de unde a fost inițiat apelul, respectiv localitatea Bughea de Sus, și au fost desfășurate o serie de activități prin care a fost identificată persoana care a inițiat apelul, o minoră de 17 ani, din Bughea de Sus.” a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş. Când au dus-o la audieri minora nu a putut să îşi ascundă surprinderea că a fost depistată. Ea le-a mărturisit anchetatorilor că a vrut „să facă mişto” de dispecerii de la 112 şi a crezut că nu va fi găsită pentru că a închis telefonul imediat după apel. Fata ar fi trebuit să fie elevă dar a abandonat şcoala. În urma verificărilor efectuate, adolescenta a primit o amendă în valoare de 4.000 de lei, conform art. 32 din O.U.G. 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență.
Muncă în folosul comunităţii pentru apelarea abuzivă la 112
Reprezentanţii IPJ Argeş atrag atenţia că legea prevede sancţiuni mari pentru cei care dau apeluri false la 112. „Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.000 de lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore în folosul comunității. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 2.000 de lei la 4.000 de lei sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore în folosul comunității. Pentru săvârșirea din nou a contravenției, în interval de un an, de la sancțiune, se aplică amenzi duble. Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.Alertarea falsă este utilizarea intenționată a numărului 112 pentru determinarea alarmării sau intervenției agențiilor specializate de intervenție (structurile autorităților administrației publice, care au rolul de intervenție imediată pentru soluționarea urgențelor în domeniile ambulanței, serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare – S.M.U.R.D., poliției, jandarmeriei, serviciilor publice profesioniste și voluntare pentru situații de urgență, inclusiv S.M.U.R.D., contra terorismului, precum și alte structuri) în mod nejustificat.” a transmis IPJ Argeş.