- Din punctul meu de vedere
Reacțiile la moartea Dariei Dughina în urma unui atac terorist merită analizate pentru a vedea cum ne situăm la nivelul mentalităților individuale și colective. Sincer, nu prea mă interesează, cel puțin în această perioadă, cum sunt rușii, dar mă interesează cum suntem noi, occidentalii, deoarece în Occident trăiesc și, aproape sigur, aici vor trăi urmașii mei.
O direcție a presei și a postacilor de pe Facebook a fost să treacă peste ideea morții unei tinere jurnaliste și chiar peste aceea că a fost un act terorist și să îl atace pe Alexandr Dughin, ultranaționalistul iubitor al vărsării de sânge. Raționamentul este că din moment ce tatăl are porniri extremiste, s-a făcut într-un fel o dreptate imanentă. Acest mod de abordare vine din partea unor europeni, a unor democrați, a unor oameni care în alte circumstanțe au condamnat ferm terorismul.
Face trafic pe internet o postare a lui Dughin, pe Telegram, apărută sâmbăta trecută, unde unii comentatori văd un atac al filosofului la adresa lui Putin. Raționamentul sugerat ar fi că Putin, făcut zob de Dughin, s-a răzbunat și a ordonat uciderea Dariei. Numai că postarea lui Dughin spune cu totul altceva și anume că are dreptate Putin când pretinde că ”încă nu s-a întâmplat nimic” și ceva trebuie să se întâmple. Iată fragmentul din postare pe care unii nu vor să îl înțeleagă:
”Comandantul suprem a spus: Încă nu am început nimic. Acum trebuie să începem. Vrei – nu vrei – dar trebuie.
În primele 6 luni, am fost capabili – și acesta este un fapt – să ne confruntăm cu Noua Ordine Mondială(NOM) fără a schimba fundamental nimic în Rusia. Până acum, schimbările sunt cosmetice și chiar și alegeri total nepotrivite și inutile au fost decise conform programului. De parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar se întâmplă.
Modul de confort maxim (ajustat la condițiile de urgență) și păstrarea iluziei că războiul este departe, ca într-un vis, vor trebui anulate la un moment dat.
Mi se pare că odată cu debutul toamnei va fi destul de clară necesitatea de a așeza țara pe o nouă cale. Va mai dura șase luni pentru a obține „ireversibilitatea ireversibilului” și continuarea inerțială a vechiului.”
x
O altă direcție a interpretării a fost să se treacă direct, în mod sceptic și analitic, la găsirea unor ipoteze cu privire la autorii asasinatului, întotdeauna alții decât ucrainienii. Cu toate că metoda consacrată a briciului lui Occam cere raderea soluțiilor slabe și menținerea celei mai puternice, s-a procedat invers, punându-se pe platou toate scenariile pentru a îngropa informațiile venite din partea serviciilor de informații rusești.
Mai mult, s-a mers chiar și în direcția ideii că Daria Dughina nici nu ar fi murit într-un atentat, deoarece la funeralii capacul sicriului era ridicat, deci înauntru ar putea să nu fie nimic. “Sicriu deschis pentru cineva aruncat în aer și ars într-o mașină?” se întreabă o publicație românească, pentru ca apoi să citeze un ”specialist” englez în probleme rusești:
” Francis Scarr, un jurnalist britanic de la BBC specializat în monitorizarea mass-media rusești, remarcă pe Twitter că lângă părinții Dariei Dughina stă doar oligarhul rus Constantin Malofeev, unul dintre cei mai fanatici susținători ai lui Putin. Miliardatul protejat de Kremlin s-a aflat în prima linie a sancțiunilor occidentale de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.”
Are legătură ? Nu prea are.
x
În fine, o a treia atitudine a fost luarea în bășcălie a întregii situații, en gros, textele rămânând cumva imponderabile, ca și cum în context nu ar fi fost o bombă declanșată de o mână criminală care ucide un civil.
Un ziarist pe care, de altfel, îl prețuiesc postează pe Facebook un text mai mult decât ironic:
” Gata, am înțeles și eu. Potrivit FSB, pe Daria Dughina n-au executat-o cekiștii, pentru că taică-său o sucise ideologic crunt față de Putin, îl acuza de liberalisme – mai avea nițel și îl făcea roker tefelist, îi mai dădea doar 6 luni la putere – și se combinase cu gașca crâncenă din Armată, GRU adică, și Biserică, cu ăia care vor până la Atlantic și chiar dincolo de el, ci a dilit-o un komandou alcătuit dintr-o ucraineancă și fiică-sa de 11 ani. Aia mică a avut rol vital, a acționat în asigurare, mai pe românește, a ținut tira: „Hai, mama, ai pus bomba aia, că se ginesc fraierii, hai, mai repede de aici, că vreau pipi.”
x
Ca și în cazul renunțării la ideea sfințeniei proprietății private, a sepărării sportului de politică, ori a izvorului fascist a condamnării pe criterii etnice, s-a renunțat acum la principiul că terorismul ar fi totalmente condamnabil. Este, dar nu în orice situație, pentru că Dughin este satana cea mare, iar din AND-ul lui nu putea ieși decât o satană mai mică.
Dughin este bărbos, șleampăt, sanguinar, nu seamănă cu, să zicem, Blinken.
Până la eventualitatea în care vom avea un război atomic, bomba nucleară cu ipocrizie face deja ravagii și distruge milioane de caractere.
Războiul se va termina cândva, carnagiul provocat de ambele părți va lua sfârșit, dar niciodată, absolut niciodată nu vor învia din morți judecata dreaptă, justa măsură, aspectul sacrosanct al moralității pe care s-a întemeiat societatea occidentală.
Înainte de a-l învinge cineva, Vestul s-a corupt moral, s-a învins el pe el însuși, grav și probabil fără remediu. Asta mă întristează enorm deoarece Occidentul va rămâne în continuare cel mai bun spațiu de pe planetă în care să îți duci viața, cel puțin în următoarea sută de ani.
Cel mai bun loc nu e însă, de la o vreme, ceea ce am visat pentru urmașii mei.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
