• FC Argeș – Chindia Târgoviște, duminică, ora 13.30, Digi Sport, Prima Sport, Orange Sport

Liga Profesionistă de Fotbal a programat în acest week-end o nouă etapă de campionat. FC Argeș va întâlni duminică, de la ora 13.30, pe propriul teren pe Chindia Târgoviște, una dintre echipele care se va lupta pentru evitarea retrogradării.
Piteștenii au moralul bun după succesul din derby-ul local cu CS Mioveni și nu concep decât victoria. Chindia nu a evoluat în runda precedentă, LPF amânând meciul cu Universitatea Craiova, una dintre cele trei reprezentante ale României implicate în lupta pentru calificarea în grupele conference League. După 6 etape, FC Argeș ocupă locul 8, cu 9 puncte, iar Chindia, locul 14, cu doar 2 puncte. Cu un eventual succes, piteștenii pot urca pe locurile de play-off.

Prepeliță: ”Să facem un joc bun și să câștigăm”

Antrenorul Andrei Prepeliță nu se așteaptă la un meci ușor cu dâmbovițenii: ”Ne așteaptă un meci greu, la fel ca toate, dar suntem pregătiți să facem un meci bun și să câștigăm. Avem moralul bun după victoria de la Mioveni și vreau să continuăm pe aceeași linie. Vom juca pe o temperatură ridicată, la fel ca la Mioveni. Cel mai probabil, de luna următoare, temperaturile vor mai scădea și jocurile vor avea alt ritm. Avem 9 puncte după 6 etape. Putea fi mult mai bine, dar și mai rău. Sunt 9 puncte care ne țin în preajma locurilor de play-off. Avem 5 puncte în plus față de anul trecut. Sperăm să avem un joc bun, iar după aceea să strângem și puncte până la finalul anului. Observ o creștere în procesul de omogenizare al lotului. Lucrăm foarte mult pentru a crea relațiile de joc, pentru a introduce jucătorii nou veniți. Nu e simplu să aduci atâția jucători. Vom continua să creștem, la nivel fizic, dar și ca omogenitate”.

Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

1 COMENTARIU

  1. Ora de disputare aduce economii la buget dar va fi un meci la o temperatura mare.Asteptam o victorie acasă. Urmează 8 etape ale turului cu meciuri grele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.