Accident în curtea Institutului Pomicol

0

Un accident a avut loc ieri, la Mărăcineni. Un tânăr aflat la volanul unui Volkswagen a lovit un pieton. Poliţiştii au fost puşi în dificultate, după ce s-a constatat că accidentul a avut loc în curtea Institutului Pomicol Mărăcineni, iar şoferul vinovat nu posedă permis. În mod normal, legea spune că poate fi cercetată penal persoana care pune în circulaţie un autovehicul pe un drum public, fără a deţine permis. Cum accidentul a avut într-o curte, nu poate fi denumit „drum public”. Indiferent de situaţie conducătorul auto nu va scăpa nepedepsit! 
Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul prânzului. George V. 29 de ani, Piteşti a ajuns la Institutul Pomicol Mărăcineni ca pasager pe locul din dreapta într-un Volkswagen. La un moment dat, acesta a urcat la volanul maşinii, spune el, cu intenţia să o mute la umbră. În timpul manevrei a avut loc accidentul. L-a lovit pe Ionel P., un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti, se afla în spatele autovehiculului său, acolo unde punea în portbagaj nişte fructe cumpărate. Practic omul a fost prins între mașina lui și Volkswagenul scăpat de sub control. Prins la mijloc şi a suferit contuzii lombare şi de picioare, dar şi la mâna stângă. În timpul cercetărilor şoferul vinovat le-a spus oamenilor legii că i-a alunecat papucul şi de aceea nu a mai putut să frâneze, ca să evite impactul.

S-a ales cu dosar penal

Poliţiştii Biroului Rutier Piteşti au stabilit că şoferul vinovat nu posedă permis. Problema este că accidentul nu a avut loc pe un drum public ci în curtea unei instituţii. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală din culpă. „Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că, în timp ce se afla în curtea unui agent economic din Mărăcineni, un tânăr de 29 de ani, din Pitești, s-ar fi urcat la volanul unui autoturism în care se afla în calitate de pasager, iar în timpul manevrării acestuia, a intrat în coliziune cu autovehiculul din fața sa, lovind cu autoturismul și pe un bărbat de 55 de ani, din București, care se afla în proximitatea celui de-al doilea vehicul.
În urma evenimentului, bărbatul de 55 de ani, din București, a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală. Bărbatul de 29 de ani , care nu este posesor de permis de conducere, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool. Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.” a transmis Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeş.