Folosind metoda de înşelăciune „Accidentul” un cuplu din Mioveni au luat de la o bătrână o sumă importantă de bani. Victima, în vârstă de 82 de ani, a fost minţită că nepoata ei a suferit un grav accident şi este rănită. A dat banii strânşi pentru înmormântare fără să stea pe gânduri! Şi suma nu era deloc mică…Escrocii s-au ales cu circa 10.000 de euro şi au plecat la mare.
Deşi în mass-media au fost prezentate numeroase cazuri de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, escrocii încă mai găsesc oameni creduli pe care îi păcălesc şi le iau banii. Bazându-se pe trauma emoţională puternică pe care le-o provoacă părţilor vătămate, infractorii obţin sume mari de bani, în general de la bătrâni. Metodele lor sunt foarte cunoscute, dar cu toate acestea poliţiştii se confruntă, în continuare, cu oameni înşelaţi.
Sunată de „nepoată” care susţinea că este rănită grav
O piteşteancă, în vârstă de 82 de ani, a fost apelată, pe telefonul fix, pe data de 27 august, de o femeie. Interlocutoarea pretindea că este nepoata bătrânei, plângea şi anunţa, cu disperare în voce, că a fost implicată într-un accident, că este rănită grav şi are nevoie urgentă de bani. I-a spus că va trimite un prieten să ia banii şi a închis. Bătrâna s-a speriat foarte rău când a auzit că nepoata ei este în pericol de moarte. Nu şi-a mai dat seama să o sune să verifice, fiind convinsă că tocmai a închis cu tânăra. La scurt timp a venit la ea, la uşă, un bărbat căruia i-a dat 5500 euro şi peste 20.000. Erau banii pe care cea păgubită îi strânsese pentru zile negre şi de înmormântare. Abia după ce bărbatul a plecat, piteşteanca şi-a sunat nepoata ca să îi spună că i-a trimis banii.
Cu banii obţinuţi, suspectul a plecat la mare
Când a aflat ce a făcut bunica ei, nepoata a sunat la 112. Cazul a fost preluat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În timpul anchetei, oamenii legii l-au identificat pe Marius Constantin Z., de 34 de ani, din Mioveni, bănuit că a pus la cale înşelăciunea. S-a stabilit că suspectul şi-a pus iubita să joace rolul „nepoatei” apoi s-a dus personal să ia banii. Pentru administrarea probatoriului, au fost efectuate două percheziții domiciliare, pe raza orașului Mioveni, acasă la suspect cât şi la mama lui. Nu au fost găsiţi banii, dar nici cei bănuiţi de comiterea faptei. După ce au înşelat-o pe bătrână, Marius Constantin Z. şi iubita lui au plecat la mare, acolo unde se bănuieşte că au cheltuit suma obţinută.
Reţinut pentur înşelăciune
Ieri, cei doi au fost duşi la audieri. Iniţial, ambii au refuzat să facă declaraţii susţinând că nu au legătură cu cazul de înşelăciune. Ulterior, Marius Constantin Z. a fost de acord să dea declaraţii şi se pare că le-a spus oamenilor legii că este vina lui, nu a iubitei. A fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de înşelăciune. Bărbatul a ieşit din secţia de poliţie cu cătuşele la mâini şi cu zâmbetul pe buze. Întrebat de jurnalişti cum a ales victima şi dacă a acţionat la pont, acesta a spus zâmbind: „ Nu comentez!”. Bărbatul a mai fost condamnat în trecut şi pentru alte infracţiuni.