A mințit instanța și s-a ales cu dosar penal!

0

Procesul polițistului, din Curtea de Argeș, acuzat de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual face noi victime. Unul dintre martorii din dosar s-a ales cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă. Procurorul de ședință s-a sesizat din sala de judecată după ce bărbatul a dat declarația. În plus, reprezentantul Parchetului insistă să fie făcut testul poligraf atât la cel incriminat cât și la tânăra care a lansat acuzațiile, mai ales că între timp femeia a anunțat că nu se constituie parte civilă în dosar. 
Scandalul a izbucnit în 2020 în perioada stării de urgență când cetățenii nu aveau voie să iasă din case decât în baza unei declarații. O tânără a povestit pentru o televiziune locală că după ce a fost oprită de un echipaj, un poliţist din Curtea de Argeş ar fi pretins favoruri sexuale pentru a o scuti de amenda pe care ar fi trebuit să i-o aplice pe motiv că fata circula fără declaraţia pe propria răspundere, așa cum prevedea ordonanțele militare în perioada de urgență. Dacă fata accepta, omul legii i-ar fi iertat de sancțiune și pe doi bărbați, rude ale sale care o însoțeau. După verificarea din trafic, omul legii şi tânăra au avut o convorbire telefonică. Întreaga discuţie, în care subofițerul îi face propuneri fetei, a fost înregistrată. Ulterior, convorbirea a fost făcută publică. Cazul a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș iar agentul Viorel D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș în februarie 2021. O lună mai târziu, inculpatul a cerut la Curtea de Apel Pitești strămutarea dosarului. Astfel, procesul s-a mutat la Judecătoria Topoloveni.

Procurorul cere test cu poligraful

Tânăra care a făcut publice înregistrările nu s-a constituit parte civilă în proces. Au fost citați primii martori iar la următorul termen, surpriză! Unul dintre cei citați, care a depus mărturie, sub jurământ, în fața magistraților, s-a ales cu dosar penal. Procurorul de ședință l-a acuzat de mărturie mincinoasă. „Ia act de susţinerile reprezentantului Parchetului în sensul că se sesizează din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă faţă de martorul G. Gheorghe Viorel, în urma aspectelor relatate în faţa instanţei. Dispune comunicarea unei copii conforme cu originalul de pe încheierea de şedinţă şi declaraţia martorului G. Gheorghe Viorel, Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în vederea efectuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii incriminată de art.273 C.p.” se precizează în minuta şedinţei de judecată. În aceeaşi zi, procurorul a cerut instanţei să fie admisă cererea cu privire la testul poligraf. „ Ia act că reprezentantul parchetului stăruie în administrarea probei cu testul poligraf , atât a inculpatului, cât şi a persoanei vătămate.” scrie în minuta şedinţei. Tot atunci, s-a dispus şi citarea realizatorului emisiunii în care au fost făcute dezvăluirile, jurnalistul având calitatea de martor. Următorul termen de judecată va fi pe 22 09. 2022.
Convorbirea înregistrată
Redăm în continuare convorbirea înregistrată:
Viorel D.: Hai că au avut toţi noroc cu tine azi, că dacă nu, îi curentam pe toţi, câte 2.000 de lei le dădeam amendă!
Elena M.: Da, am înţeles!
V.D.: Pe bune… Şi mâine cât poţi să stai plecată?
E.M.: Maximum o oră, două…
V.D.: Ăăă?
E.M.: Da!
V.D.: Da. Cât mai stai la cumpărături?
E.M.: Nu ştiu, cam vreo 10-20 de minute. Acum să vedem cum este la casă de aglomerat…
V.D.: Păi şi vrei să vin să te iau pe la două?
E.M.: Când?
V.D.: Azi!
E.M.: Nu!
V.D.: Şi mâine poţi să vii pe la 11.00?
E.M.: Da.
V.D.: Eu vream să te întreb mai multe, însă nu puteam, îmi era că trag ăia cu urechea…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.