A ”spălat” 2,7 milioane lei!

0

În ziua se 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, conform art. 9 din Legea 241/2005 și art. 29 din Legea 656/2002. B.R.
Din cercetări s-a stabilit că în perioada august 2012 – decembrie 2012, un bărbat, de 45 de ani din Vaslui, cu intenție și în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu sediul social în Pitești, ar fi emis facturi fiscale în favoarea unei terțe societăți comerciale, cu scopul de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale datorate statului român, prin evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale ale societății a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni comerciale reale, reprezentând achiziția de bunuri/prestări de servicii, în valoare totală de aproximativ 2.700.000 de lei. Dosarul penal a fost înaintat la Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de trimitere în judecată.