Scriu acest articol în calitatea mea de idiot util

5
  • Din punctul meu de vedere

Prefer să fiu un idiot util vieții pe pământ, decât un înțelept care aduce moartea. Pentru că am publicat primul articol de ziar la 14 ani, așadar, am peste 50 de ani de presă, nu îmi permit, oricât de mari ar fi unele presiuni de conjunctură, să ocolesc adevărul, să merg pe linia propagandei oficiale, să îmi mint cititorii.
Dreptul internațional spune că frontierele sunt sfinte și trebuie lăsate așa cum sunt, fără a provoca războaie pentru a le modifica. Istoria a adus frontierele într-o anumită configurație, iar cel care le încalcă se numește agresor. Privind lucrurile astfel, Federația Rusă este un agresor ordinar, iar NATO are dreptate, rușii trebuie să părăsească teritoriile ocupate ale Ucrainei.

Istoria a osificat frontierele pe pământ și osificate trebuie să rămână.
Din păcate, în regiunile de sud și sud – est ale Ucrainei, istoria nu s-a oprit din lucrarea ei în ultimii ani pentru a putea spune că frontierele ar fi avut timp să se osifice cu adevărat, cineva a avut grijă să perturbe mersul firesc al lucrurilor.

Pe scurt, daca Occidentul reacționa dur când a auzit conceptul oficial de derusificare , dacă ar fi condamnat persecutarea celorlalte minorități, dacă nu ar fi acceptat legalizarea Batalionului Azov și a altor formațiuni paramilitare cu iz fascist, dacă ar fi interiz folosirea însemnelor neonaziste, dacă nu ar fi acceptat legea din ianuarie privitoare la interzicerea presei locale în limba rusa, dacă ar fi apărat oficial drepturile minorităților în Dombas și în toată Ucraina, poate, cine știe, nu am mai fi avut acum acest război nenorocit. De ce nu s-a întâmplat acest lucru? Aceasta-i întrebarea.
Acum, există o singură cale, anume ca marile puteri să reseteze situația și să caute pacea.

Într-un gest care m-a făcut mândru, ministrul Apărării s-a pronunțat pentru pace. „Războiul va mai continua (…) singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă (…) Ţările lumii, NATO, Statele Unite să negocieze pentru Ucraina garanţii de securitate şi o pace cu Rusia. Singură Ucraina nu va putea să negocieze cu Rusia, deoarece clasa politică din Ucraina în momentul acesta nu poate să îşi permită, să-şi asume (…) pierderea de teritorii, o pierdere injustă până la urmă de teritorii. Ar fi o înfrângere prea mare pentru politică”, a declarat Vasile Dîncu, la Prima TV.

Potrivit acestuia, Rusia are resurse să prelungească războiul. „Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri”, a explicat Dîncu.
Imediat, ministrul a fost pus în rândul idioților utili.

USR-istii cer ca ministrul Apararii, Vasile Dîncu, sa vină in Parlament. „Nu este prima dată când ministrul Apărării îşi dovedeşte din plin incompetenţa, dar ultimele declaraţii, potrivit cărora NATO şi SUA trebuie să negocieze cu Rusia, pentru că politicienii ucraineni nu-şi pot asuma pierderi de teritorii, le întrec pe toate. Înţelegem că PSD – asemenea celorlalte partide din vechea clasă politică – este plin de trompete ruseşti, dar este inacceptabil ca ministrul român al Apărării să manifeste public poziţii disonante cu partenerii europeni şi internaţionali. Îl aşteptăm pe domnul Dîncu să explice în Parlament de ce îmbrăţişează tot mai des retorica Kremlinului, cum îi aşteptăm şi pe domnii Ciucă şi Ciolacu să ia atitudine faţă de prestaţia tot mai lamentabilă a ministrului Vasile Dîncu”, a afirmat Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Mai mult, însuși președintele Klaus Iohannis a ținut să-l tragă de urechi pe ministrul care cere negocieri de pace. „În acest război, Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc prețul în sânge pentru război și trebuie să acceptăm cu toții că numai Ucraina decide cum și în ce condiții dorește oprirea războiului. Probabil, unii demnitari de la noi trebuie să citească mai mult revista presei ca să afle aceste poziții”, a spus Iohannis.

Premisa este una falsă, știu și copiii că Ucraina se află sub controlul deciziilor de la Washington, decizii de conjunctură, deoarece după alegerile parțiale de luna viitoare, situația s-ar putea schimba.
În timpul unui miting organizat sâmbătă, pentru a susține republicanii din Nevada, Donald Trump a avertizat că va începe un Al Treilea Război Mondial dacă Ucraina nu va negocia cu Rusia.
Discursul lui Trump vine la câteva zile după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus în mod oficial discuțiile cu președintele rus Vladimir Putin, în urma deciziei acestuia de a anexa cele patru regiuni din Ucraina.

„Trebuie să cerem negocierea imediată a unui sfârșit pașnic al războiului din Ucraina”, a declarat Trump.
„Sau vom ajunge în cel de-al treilea război mondial și nu va mai rămâne nimic din planeta noastră, totul pentru că niște oameni proști nu au avut habar, nu au avut habar. Ei nu înțeleg, chiar nu înțeleg”.
Din fericire, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, are aceeași viziune cu ministrul Dîncu, precizând însă, precum Iohannis, că: ”

„Acesta este un război care trebuie să se termine prin dialog, diplomație. Vom fi acolo să susținem Ucraina când se ivește șansa așezării la masa negocierilor. În cele din urmă va fi o negociere între Ucraina și Rusia”
Nu știu cum ar putea arăta negocierile. Deocamdată, întreb dacă îl vede cineva pe Putin convocând Duma de Stat și returnând oficial teritoriile ocupate. Nu se teme nimeni că va veni la putere un dughinist autentic dacă se va produce mult așteptata lovitură de stat?

În concluzie, eu,în calitatea mea de ziarist vechi, nu îmi permit să fac jocul niciunei propagande, prefer să fiu considerat un idiot util păcii decât un așa-zis înțelept care aduce moartea.
Acest război trebuie să aibă un singur învingător: rațiunea.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)