Un funcţionar public din cadrul Primăriei Piteşti a fost reţinut de ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice sub acuzaţia de abuz în servciu şi fals intelectual. Acesta este inspector la Urbanism şi a semnat procesul verbal de recepţie al unei clădiri din zona Tancodrom al cărei dezvoltator nu respectase proiectul şi construise mai mutle etaje și avea zece apartamente în loc de trei. Autorizaţia de construire fusese emisă de acelaşi inspector. În arest a ajuns şi dirigintele de şantier.
Scandalul blocului din zona Tancodrom a început în luna noiembrie a anului trecut, atunci când primarul Cristian Gentea a făcut un tur al şantierelor şi a sesizat că una scria în autorizaţie alta se întâmpla pe teren. În avizele emise de Serviciul Urbanism de la Primăria Piteşti construcţia era prevăzută cu parter şi două niveluri. Ar fi trebuit să aibă trei apartamente, câte unul pe nivel, şi patru locuri de parcare. Fără să respecte proiectul, dezvoltatorul, cu complicitatea dirigintelui de şantier şi al funcţionarului de la Primăria Piteşti, a construit 10 apartamente, şi tot patru locuri de parcare, clădirea având acum şi demisol şi mansardă, care nu figurau în proiect şi avize. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au demarat o anchetă, au făcut 6 percheziţii şi au întocmit dosar penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. În februarie 2022 au fost făcute alte 13 percheziţii şi a fost reţinut dezvoltatorul, Florian Ţ., de 45 de ani. Tot atunci au fost duşi la audieri şi Marius Adrian D., de 53 de ani, inspector la Urbanism, şi dirigintele de şantier, Sorin Gheorghe B., de 51 de ani, din Bucureşti. Se spune că inspectorul Marius Adrian D. a fost cel care a emis avizul dar nu tot el trebuia să facă recepţia, ci un coleg care este responsabil pe zona Tancodrom.
Una scria în avize, alta era pe teren
Luni, Marius Adrian D., funcţionarul din cadrul Primăriei Piteşti, şi Sorin Gheorghe B., dirigintele de şantier, au ajuns din nou la audieri la sediul IPJ Argeş, de unde nu au mai plecat, fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. „Din cercetări a rezultat faptul că, în cursul lunii iunie 2021, ca urmare a cererii formulată de reprezentantul unei societăți comerciale din Moșoaia, respectiv bărbat de 45 de ani, reprezentantul autorității administraţiei publice locale a eliberat investitorului imobiliar o autorizație de construire vizând o construcție „Locuință P+2E (trei unități locative, 4 locuri de parcare), împrejmuire teren și organizare șantier”, pentru un imobil situat în municipiul Pitești. Deși obiectivul de investiții, aprobat spre construire, trebuia să cuprindă „Locuință P+2E (3 unități locative, 4 locuri de parcare)”, ulterior realizării construcției, reprezentantul societății investitoare, ca membru al comisiei de recepție, alături de reprezentantul autorității administraţiei publice care a emis autorizaţia de construire și un specialist în domeniul lucrărilor de construcţii, cu participarea reprezentantului executantului şi al proiectantului, au admis, necorespunzător, recepția la terminarea lucrărilor, deși acestea fuseseră realizate pe alt regim de înălțime decât cel proiectat și respectiv autorizat de către administrația publică locală. Prin această activitate, pe de o parte s-a creat o pagubă în patrimoniul persoanelor fizice și/sau juridice care au încheiat antecontracte de vânzare- cumpărare pentru unitățile locative ce au fost construite efectiv, iar pe de altă parte, s-a creat o vătămare a intereselor unității administrative teritoriale, în condițiile în care au fost încălcate prevederile legale referitoare la executarea lucrărilor de construcții cu respectarea condițiilor de urbanism și recepția acestora”, a transmis IPJ Argeş referitor la acest dosar.
Ieri, Marius Adrian D. şi Sorin Gheorghe B. au fost prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorul de caz a dispus împotriva celor doi măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Funcţionarul nu mai are voie să lucreze la Urbanism
Imediat după comunicarea făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, reprezentanţii Primăriei Piteşti au transmis: “Este în desfășurare ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în dosarul penal format ca urmare a plângerii penale 59543/15.11.2021, formulată de UAT Pitești, privind edificarea unui bloc de locuințe situat în municipiul Pitești. În cauză, există bănuiala rezonabilă din partea organelor de anchetă, privind construcția și recepția clădirii respective, că acestea s-ar fi realizat cu încălcarea prevederilor legale. În data de 15 noiembrie 2022, Primăria Municipiului Pitești a fost informată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești că față de un angajat al primăriei citat anterior, în 14 noiembrie, s-a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, printre alte măsuri fiindu-i interzis să mai desfășoare activități similare activității în exercitarea căreia a săvârșit faptele reținute în sarcina sa. Vor fi puse în aplicare măsurile dispuse de procuror, raportat la calitatea acestuia de funcționar public. În dosarul penal în speță, UAT Pitești are calitatea de persoană vătămată, iar activitatea administrativă a municipiului nu este afectată. UAT Pitești susține o colaborare transparentă cu instituțiile statului privind legalitatea construcțiilor și dezvoltarea urbanistică în municipiu”.