Atac furibund ieri după-amiază, la un bar situat pe strada Exercițiu, din Pitești, în apropiere de fostul restaurant Carpați. Un bărbat cunoscut cu probleme psihice, înarmat cu un cuțit, a tăiat doi clienți, Unul dintre cei răniți este jandarm. Agresorul a fost prins la scurt timp, fiind reținut.
Incidentul a fost urmarea unui conflict pe care agresorul, Iorgu V., de 64 de ani l-a avut cu Marin M., de 69 de ani, ambii din Pitești. Cei doi s-au certat cu puțin înainte iar ca să se răzbune, Iorgu V. s-a dus acasă, a luat un cuțit de bucătărie și s-a dus la bar hotărât să-i dea o lecție celui cu care se certase. A aștept afară și când Marin M. a ieșit, l-a tăiat pe față, în zona ochiului. Un alt client, Ion D., de 50 de ani, jandarm aflat în timpul liber, care a ieșit împreună cu victima, a intervenit cu intenția de a-l opri pe agresor. Atunci a fost și el atacat și s-a ales cu o rană la lobul urechii. Imediat după cel de-al doilea atac, Iorgu V. a vrut să fugă dar jandarmul rănit a pornit pe urmele sale. Între timp un martor a sunat la 112 şi două echipaje de la Secţia 3 Poliţie, situată la mică distanţă de locul unde a avut loc agresiunea, au pornit către locul faptei. La un moment dat, agenţii unuia dintre echipaje au văzut doi oameni alergând pe stradă. Cum unul dintre fugari ţinea în mână un cuţit și.au dat seama că este chiar omul căutat. Oamenii legii au intervenit şi l-au blocat de agresor, reuşind să-l dezarmeze şi să-l imobilizeze. Iorgu V. a fost dus la sediu pentru audieri. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş l-a preluat pe Marin M. şi l-a transportat la spitaL. Acesta a fost dus în sala de operaţii la scurt timp, fiindu-i cusută rana. După ce a primti îngrijirile medicale, bărbatul a plecat acasă. La fel și Ion D, care a primit îngrijiri și nu a necesitat spitalizare.Bărbatul care i-a tăiat pe cei doi clienţi din bar este cunoscut cu probleme psihice. El urmează un tratament de specialitate dar se pare că uneori bea, deşi nu are voie, şi atunci devine violent. Sâmbătă seara a fost reținut penru 24 de ore sub acuzația de loviri și alte violențe.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525