Firmele din domeniul forestier, amendate de ITM Argeș

0
1

În perioada 10 octombrie – 25 noiembrie 2022, ITM Argeș a desfășurat o acţiune de verificare a respectării modului de utilizare a echipamentelor de muncă şi a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere.  
Obiectivele acțiunii:
– Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi lucrătorilor din domeniul de activitate exploatare forestieră în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea şi securitatea în muncă şi luarea tuturor măsurilor necesare în vederea prevenirii accidentelor de muncă;
– Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care efectuează activităţi de exploatare forestieră, precum şi activităţi de transport tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere;
– Eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în activităţile specifice ale societăţilor comerciale din domeniul exploatărilor forestiere.
Astfel, în domeniul securității și sănătății în muncă, a fost efectuat un număr de 9 de controale, au fost aplicate 12 sancţíuni contravenționale, din care amenzi în valoare totală de 22.000 lei.
Principalele deficiențe constatate: neasigurarea efectuării controlului medical periodic și la angajare, lipsă calificare a lucrătorilor (fasonator mecanic) din activitatea de exploatare forestieră, neasigurarea exploatării fără pericole a instalațiilor de ridicat, lipsă autorizare ISCIR a echipamentelor de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.