Încă 31 de km din DEx Pitești – Craiova, gata în toamnă

0

Cel puțin 79 de kilometri de șosea rapidă vor fi dați în trafic anul acesta estimează autoritățile, iar printre porțiunile ce vor fi date în folosință se numără și 31 de km din Drumul Expres Pitești – Craiova.
Construcția de autostrăzi din România, este monitorizată și de ONG-uri, iar semnalele dinspre acestea sunt aceleași și anume că în 2023 urmează finalizarea a patru loturi din Autostrada de Centură a Capitalei, Autostrada Transilvaniei și Drumul Expres Craiova Pitești. Conform Digi 24, într-un scenariu optimist, anul acesta am putea avea gata chiar 126 de kilometri de șosea rapidă. În momentul de față, reteaua de autostrăzi si drumuri expres a României a ajuns la 991 kilometri. Borna celor 1.000 de kilometri va fi atinsă, probabil, la final de primăvară și început de vară.
Mai mult, șanse maxime de inaugurare în toamnă sunt și pentru 31 de kilometri din drumul expres Craiova-Pitești unde lucrează un constructor român, dar șoferii vor putea folosi doar jumătate din ei. S.M.