Inconştienţă! De asta a dat dovadă un tânăr de 20 de ani, din comuna Slobozia, care a comis mai multe infracţiuni din dorinţa de a face o plimbare cu BMW-ul. A fost reţinut de poliţişti şi a petrecut o noapte în arest. În plus dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Luni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au oprit un BMW care circula DJ 679 pe raza comunei Izvoru. La volan era Florentin A. de 20 de ani, din comuna Slobozia, despre care se ştia că nu posedă permis de conducere. S-a constatat că nu era singura infracţiune comisă de tânăr. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că, autoturismul figura cu înmatricularea suspendată și avea montate plăcuțele de înmatriculare ale unui altui autoturism. Pe numele lui Florentin A. a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul ale cărei numere de înmatriculare au fost retrase, efectuându-se cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. Luni seara, tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă.
După o noapte şi o zi petrecute în arestul IPJ Argeş , ieri la expirarea celor 24 de ore a fost eliberat. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru infracţiunile comise. M.Sandu
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525