- Echipele au muncit toată ziua ca să deblocheze drumul
O avalanşă de gradul 4 a avut loc sâmbătă seara, în munţii Făgăraş. O cantitate imensă de zăpadă a luat-o la vale luând cu ea ce i-a stat în cale. A fost afectată cabana Capra şi maşinile aflate în parcarea unităţii de cazare, acestea fiind avariate. Aproximativ 60 de persoane, adulţi şi copii au rămas blocaţi în zonă. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Pentru evacuarealora, ieri au fost alocate forţe impresionante, în sprijinul autorităţilor din Argeş venind şi reprezentanţi ai ISU Olt, Dâmboviţa şi Vâlcea care au pus la dispoziţie şenilate şi UTV-uri ( n.r. vehicul asemănător ATV-ului cu diferenţa că acesta este acoperit).
Sâmbătă seara a avut loc o avalanşă de gradul 4 din 5 grade posibile. „O avalanşă de mari dimensiuni a lovit cabana Capra şi parcarea din faţa cabanei. Nu sunt victime dar sunt ferestre sparte la cabană precum şi mai multe maşini acoperite de zăpadă. Avalanşa a curs pe vâlcelul pe care coboară pârâul Pisica, dinspre tunel. În urma ninsorilor masive cu vânt din ultima perioadă riscul de avalanşă este mare în toată zona de gol alpin a munţilor Făgăraş. De asemenea la Bâlea Lac au fost observate urmele unei avalanşe mari în zona Şaua Doamnei (Curmătura Balii). Cel mai probabil această avalanşă a curs de sub vârful Paltinul şi a traversat zona şeii Doamnei. Cum ninsorile şi vântul continuă este de aşteptat să se producă mai multe avalanşe declanşate spontan, chiar şi în zona montană de sub 2000 m, unele dintre acestea de dimensiuni mari”, este informarea prezentată de pagina Facebook „ Avalanșe în Carpati”. Un turist cazat la cabana Capra a anunţat tot pe Facebook, că „în cursul nopţii s-a produs o a doua avalanşă, care a lovit din plin şi celelalte maşini care nu au fost lovite de prima. Toată lumea este teafără.”
Hotârâre CJSU Argeş
Ieri dimineaţă s-a întrunit, în şedinţă extraordinară, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș care a emis o hotărâre pentru evacuarea turiştilor blocaţi la cabana Capra. Se ştia că sunt peste 60 de turişti, 50 adulţi şi 14 copii. „Se aprobă intervenția Secției Drumuri Naționale Argeș pentru deblocarea DN IC — KM 104 — 108 – cale de acces Cabana Capra din comuna Arefu, ca urmare a producerii unei avalanșe.Toate instituțiile cu responsabilități În gestionarea situației de urgență se vor implica cu forțe și mijloace pentru evacuarea turiștilor în siguranță din Cabana Capra. La nevoie, se vor identifica spații de cazare puse la dispoziție de administrația publică locală”, scrie în hotărârea luată ieri dimineaţă de C.J.S.U. Argeş.
Drumul blocat!
Toată lumea se întreba cum de au ajuns maşinile şi turiştii la cabana capra având în vedere că Transfăgărăşanul este închis de la kilometrul 104, iar cabana este situată la kilometrul 108. Lămuririle au venit din partea ofiţerului de relaţii cu presa al IPJ Argeş. „DN 7C este închis traficului, de la km. 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C, dar și prin indicator și barieră, la km. 104. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș vor verifica modalitatea prin care persoanele respective au ajuns la cabană, iar dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere se vor lua măsurile legale în consecință. Conform OUG 195/2002 R, privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”, a precizat Mădălina Epure.
Altfel spus, turiştii care au mers la cabană cu maşinile riscă 6-8 puncte penalizare ceea ce înseamnă amenzi între 870 și 1160 de lei. Cel mai grav este că, pentru maşinile avariate prorpietarii ar putea să nu primească despăgubiri pentru reparaţii de la firmele de asiguări, pe motiv că au încălcat legea şi au circulat pe un drum blocat.
Copaci rupţi
Poliţişti, jandarmi, pompieri, salvamontişti au mers în zonă pentru a interveni. Au fost necesare mai multe utilaje pentru a debloca drumul. Acţiunea a fost una de durată, având în vedere că avalanşa a rupt brazi înalţi, iar şoseaua a fost acoperită de un strat gros de zăpadă amestecată cu copaci sau crengi groase. Acolo unde utilajele nu făceau faţă şi nu se putea trece nici măcar cu şenilata, pe porțiunile de drum blocate de copaci, pompierii mergeau pe jos şi foloseau drujbe ca să îndepărteze lemnele. Pe unele porţiuni zăpada era de câţiva metri. „În urma solicitării turiștilor de la unitatea de cazare, se deplasează forțele de intervenție ale pompierilor argeșeni cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport persoane și victime multiple, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două microbuze. Se încearcă evacuarea acestora până la o altă unitate de cazare care se află la km 104 al Transfăgărășanului. La misiune participă personal din partea Salvamont Argeș, IJJ Argeș și Secția Drumuri Naționale. Pentru evacuarea celor 60 persoane rămase izolate în Cabana Capra, km 108, ca urmare a avalanșelor produse în zonă, au fost dislocate două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un UTV de la ISU Dâmbovița”, a informat ISU Argeş. Când a început deblocarea drumului s-a acţionat din ambele părţi. „Se acţionează pentru deszăpezire din ambele sensuri, atât dinspre cabana Capra cât şi dinspre partea de jos a drumului. Noi am făcut o verificare cu drona. Avalanşele au curs în partea de jos a drumului ceea ce înseamnă că reprezintă o zonă sigură pentru a se lucra ”, a explicat Andrei Nicuţ de la Salvamont Argeş precizând că nu există riscul ca echipele de intervenţie să fie surprinse de o altă avalanşă. Cu toate acestea, echipele se temeau ca în timpul intervenţiei să nu se desprindă de pe versant o altă masă de zăpadă.
Au fost mai multe avalanşe
Ieri după-amiază la circa opt ore de la începutul intervenţiei, a început evacuarea turiştilor. Drumul nu fusese deblocat definitiv, echipele înaintând extrem de greu, de aceea o parte din turişti au parcurs drumul pe jos. „A început coborârea persoanelor blocate la Cabana Capra! Avalanșa care a afectat zona Capra are 2 kilometri lungime. Aceasta este distanța din punctul din care se presupune că a pornit și până unde s-a oprit. Echipele de salvatori spun că o parte a lovit cabana și o alta a curs spre parcare și a afectat mașinile parcate acolo. De asemenea, forțele care intervin astăzi au mai găsit urmele a alte 7 avalanșe de dimensiuni mai mici de unde este drumul închis și până la Capra. 18 militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș acționează în zonă împreună cu alți 6 militari veniți din Dâmbovița, Olt și Vâlcea. 6 salvatori montani sunt în echipele de intervenție. 10 polițiști și 3 jandarmi montani acționează în aceeași zonă. La Capra sunt 60 de oameni. 50 sunt turiști din București, Timiș și Argeș, iar 10 sunt membrii personalului”, a precizat prefectul judeţului Radu Perianu. Jandarmii şi pompierii care au început evacuarea turiştilor pe jos, s-au întâlnit cu un grup de 17 persoane pe traseu. Oamenii au decis să nu mai aştepte deblocarea drumului şi să meargă prin zăpadă pe distanţa de patru kilometri, din care doi erau blocaţi. O parte dintre turişti au refuzat însă să plece din cabană, acolo unde se simţeau în siguranţă.
Foto: Raluca Maria Romanov, ISU Argeş ,IPJ Argeş.
Unii dintre turiștii evacuați erau așteptați de rude la kilometrul 104. Ceilalți, au fost preluați de un autocar.
La Cabana Capra, echipele de intervenție au găsit mai multe persoane decât erau în informațiile inițiale. Au fost 57 de turiști. Primul grup de 17 persoane a plecat, al doilea grup format din 40 de turiști și un angajat era pe drum la închiderea ediției noastre. La Capra au rămas doar 14 angajați, unul alegând să plece. M.Sandu