S-a intrat în vacanță, școala începe pe 20 februarie!

0
0

De ieri, elevii și profesorii din 10 județe printre care și Argeșul, sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 10 februarie, iar modulul 4 începe luni, 20 februarie. 
Pe de altă parte, în această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt la cursuri. Ilfov și Suceava au avut vacanță deja între 6 și 10 februarie, iar restul de 30 de județe vor avea vacanța “mobilă” de o săptămână în curând, între 20 și 24 februarie, potrivit structurii anului școlar curent. În acest an, este pentru prima oară când o astfel de vacanță este prevăzută în structura anului școlar. Potrivit calendarului anului școlar viitor, 2023-2024, care a fost suspus dezbaterii publice până pe 6 februarie, vacanța mobilă se păstrează, fiecare inspectorat urmând să decidă în ce săptămână din luna februarie va fi. În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, și aceasta a deschis modulul 3 de cursuri. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023. Luni, 20 februarie 2023, va începe modulul cu numărul 4 pentru copiii de grădiniță, elevii și profesorii din aceste județe.

Urmază “Școala altfel” și “Săptămâna Verde” 2023

Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe nu se planifică în același interval de cursuri (modul de învățare). Regulile pentru „Săptămâna verde” au fost discutate la Minister cu 3 săptămâni înaintea începerii programului, iar metodologia privind desfășurarea Săptămânii Verzi a fost și ea publicată marți în Monitorul Oficial, după ce a fost aprobată de Comisia de dialog social. S.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.