A murit fostul comandant al Spitalului Militar

0
1

Cunoscutul medic chirurg Laurenţiu Radu, fost comandant al Spitalului Militar de Urgenţă „Ion Jianu” Piteşti, a încetat din viaţă. Acesta fost găsit decedat, în locuinţa sa din Piteşti, ieri dimineaţă. Se pare că a făcut infarct fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace. 
Colonel (r.) Laurenţiu Cornel Radu, în vârstă de 59 de ani, era medic chirurg în cadrul Spitalului Militar de Urgenţă „Ion Jianu” Piteşti. Acesta se pensionase în urmă cu aproximativ un an, dar îşi continua activitatea în cadrul unităţii amintite făcând gărzi în baza unui contract de colaborare. Era un medic chirurg foarte apreciat de colegi şi de pacienţi. Laurenţiu Cornel Radu a fost comandant al Spitalului Militar Piteşti în perioada 2005-2010.

Era cunoscut cu afecţiuni cardiace

Trupul neînsufleţit al chirurgului Laurenţiu Cornel Radu a fost descoperit ieri dimineaţă, după ce fiul acestuia, care locuieşte la Bucureşti, a sunat continuu şi tatăl nu i-a răspuns. Ştia că mama sa este grav bolnavă, iar tatăl are probleme cardiace şi s-a speriat. La locuinţa colonelului în rezervă Laurenţiu Cornel Radu au mers pompierii care au spart uşa şi un echipaj de la Secţia 1 Poliţie Piteşti. Medicul a fost găsit fără suflare, în baie. Pentru că avea o rană la cap, despre care se crede că a survenit în momentul în care a căzut, a fost chemată echipa operativă de la Biroul de Investigaţii Criminale Piteşti care a preluat cercetarea. Nu există suspiciuni cu privire la deces, dar cu toate acestea pentru a se stabili, cu certitudine, cauza morţii, oamenii legii au dispus transportul trupului neînsufleţit la Serviciul de Medicină Legală Argeş şi au cerut efectuarea autopsiei. Medicul Radu era cunoscut cu afecţiuni cardiace şi avea montate mai multe stenturi. Se bănuieşte că a făcut infarct în cursul nopţii şi a căzut în baie, acolo unde şi-a găsit sfârşitul. Soţia este imobilizată la pat şi nu a putut face nimic nici măcar să sune după ajutor. Ieri, în timp ce în apartament erau făcute cercetări cu privire la moartea lui Laurenţiu Cornel Radu, soţia acestuia a fost preluată de o ambulanţă a Spitalului Militar de Urgenţă Piteşti şi dusă la spitalul unde soţul a lucrat zeci de ani, pentru a fi supravegheată. Dumnezeu să îl odihnească în pace! M.Sandu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.