Un medic diabetolog cercetat pentru luare de mită, a fost concediat de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. Liliana Berca nu a acceptat decizia conducerii şi a contestat-o, luni, la Tribunalul Argeş. Solicitarea vine la trei zile după ce instanţa a înlocuit măsura arestului la domiciliu, cu măsura controlului judiciar, ceea ce i-ar permite să lucreze în continuare.
Pe data de 10 noiembrie, medicul de medicină internă la Secţia Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, Liliana Berca a fost arestată preventiv după ce ofiţerii Generale Anticorupţie –Serviciul Teritorial Argeş au făcut percheziţii la locuinţa acesteia dar şi la spital. Este acuzată că ar fi primit mită de la 24 de persoane care i-au oferit bunuri și bani. Asta în condiţiile în care avea un salariu de peste 20.000 de lei în urma turelor şi gărzilor pe care le făcea în cadrul unităţii amintite. Pe 28 noiembrie Tribunalul Argeş a prelungit cu încă 30 de zile măsura arestului preventiv, numai că, doctoriţa Berca a contestat decizia. Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au admis cererea şi au dispus împotriva doctoriţei, măsura arestului la domiciliu, începând cu data de 10 decembrie 2022. Medicul diabetolog a stat în arest la domiciliu până pe data de 3 martie, când, deşi procurorii au cerut prelungirea măsurii, Tribunalul Argeş a înlocuit măsura cu controlul judiciar pe o perioadă de 60 de zile, mai exact până pe data de 8 mai 2023. Potrivit sentinţei nu are voie să părăsească judeţul Argeş, nici să ia legătura cu martorii din dosar.
Arestul la domiciliu înlocuit cu controlul judiciar
În perioada în care era în în arest la domiciliu doctoriţa Berca a rămas fără locul de muncă de la stat. „S-a dispus concedierea pe data 26 ianuarie 2023, deoarece conform Codului de Procedură Penală medicul se afla în arest la domiciliu de o perioadă mai mare de 30 de zile”, a declarat pentru Curierul zilei Cristina Cazacu, purtător de cuvânt al SJU Piteşti. Abia acum vine surpriza! Deşi decizia de concediere a fost emis în urmă cu o lună şi o săptămână, doctoriţa Berca a contestat-o exact la trei zile după ce măsura arestului la domiciliu i-a fost înlocuită cu controlul judiciar. Termenul de judecată al contestaţiei nu a fost stabilit deocamdată. Ca o coincidenţă, în decizia instanţei privind obligaţiile impuse prin controlul judiciar, medicului nu ii este interzis să meargă la spital, nici să lucreze, doar să nu ia legătura cu martorii. Este posibil ca aceasta să dorească să revină ca medic diabetolog la SJU Piteşti. Reamintim că Liliana Berca a mai fost acuzată de luare de mită pe vremea când lucra ca medic expert al asigurărilor sociale din cadrul Casei Judeţene de Pensii Olt. În decembrie 2014 Tribunalul Olt a condamnat-o la 3 ani cu suspendare iar în 2017 Curtea de Apel Craiova a menţinut sentinţa. M.Sandu