Miercuri, în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au fost sesizați despre producerea unui accident, în urma căruia un pieton a fost rănit, pe DN 7, în localitatea Bascov, anunță IPJ Argeș.
Din cercetările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că, un bărbat de 62 de ani, din orașul Novaci, județul Gorj, care conducea un autoturism pe DN 7, din direcția Râmnicu Vâlcea către Pitești, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor (posibil pe fondul traversării neregulamentare), în localitatea Bascov, a accidentat un bărbat de 44 de ani, din Bascov, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma accidentului, pietonul a fost rănit grav și transportat la spital, în stare de inconștiență, a precizat sursa citată.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut.