Un alt proces de corupţie s-a încheiat la Tribunalul Argeş cu încetarea procesului penal după ce a intervenit prescripţia faptei. Cel care, de data acesta, a scăpat de pedeapsă este Constantin Metehoiu, fost director al Sucursalei Curtea de Argeş din cadrul „Hidroelectrica”. Acesta a fost trimis în judecată în urmă cu doi ani de DNA Piteşti după ce a construit ponton plutitor pe malul lacului Vidraru din banii companiei pe care o conducea.
Constantin Metehoiu a fost trimis în judecată de DNA în mai 2020, pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată şi participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Piteşti: „Inculpatul Metehoiu Constantin, prevalându-se de funcția deținută, ar fi încălcat mai multe dispoziții legale, în contextul în care, în cursul anului 2011, folosind resursele societății pe care o administra, ar fi construit pe propriul teren aflat pe malul lacului Vidraru, fără autorizație, o construcție metalică pentru deservirea unui ponton plutitor pentru exploatarea ambarcațiunilor sale în cadrul unor activități de agrement pentru turiști. Concret, inculpatul ar fi încălcat prevederile Legii 500/2002 privind finanțele publice și ale OUG nr.119/1999 privind controlul financiar preventiv.
Ulterior, în cursul anului 2012, inculpatul ar fi semnat două ordine de plată și ar fi asigurat decontarea unor facturi către firma executantă a lucrărilor și cea de proiectare, în condițiile în care documentele atestau în fals că respectiva construcție s-ar fi realizat (scriptic) la Barajul Vâlsan, când în realitate fusese realizată la locația menționată mai sus. Pentru una dintre facturi, inculpatul Metehoiu Constantin ar fi determinat două persoane cu atribuții financiare, aflate în subordinea sa, să acorde vizele de acceptare la plată și de control financiar preventiv fără ca ele să cunoască faptul că structura era deja executată.”
Sechestru pe bunuri
Dosarul s-a judecat la Tribunalul Argeş. Vineri, judecătorii au dat sentinţa. Constantin Metehoiu a scăpat de pedeapsă, după ce s-a dispus încetarea procesului penal, dpentru că a intervenit prescripţia faptei. Prin acțiunile realizate de fostul director s-ar fi produs un prejudiciu de 325.879 lei bugetului S.C. Hidroelectrica S.A., sumă cu care această societate s-a constituit parte civilă în cauză. Tocmai de aceea, judecătorii au admis solicitarea companiei şi îl obligă pe Constantin Metehou să plătească suma amintită. Magistraţii au menţinut sechestrul asigurator pus pe bunurile ce-i aparţin fostului director. Este vorba de terenuri în judeţul Giurgiu (n..r din care Constantin Metehoiu deţine doar 10% din suprafaţă), şi din comunele Arefu, Corbeni şi Merişani, dar şi imobile.
A mai scăpat de un dosar penal
Este cel de-al doilea dosar de corupţie de care a scăpat fostul director. În 2016 acesta a mai fost trimis în judecată, tot de procurorii DNA, alături de mai mulţi inculpaţi, fiind acuzat de complicitate la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au stabilit că au fost încheiate 8 contracte privind implementarea unor sisteme software. „Contractele respective au fost atribuite în mod preferențial unor firme controlate de inculpați”. Întreaga procedură s-a derulat cu încălcarea dispozițiilor legale și a procedurilor interne, în condițiile în care lucrările nu au fost realizate de firmele beneficiare ale contractelor, nu au existat situații de lucrări, mai mult sistemele respective fie nu există fie sunt nefuncționale și nu au fost livrate componentele software necesare. O parte dintre lucrările trecute la plată au fost realizate de fapt de către personalul SC Filiala pentru Reparații și Servicii Hidroserv Curtea de Argeș, au stabilit procurorii DNA. Şi în acel dosar decizia instanţei a fost de încetare a procesului penal tot pentru prescrierea faptelor. M.Sandu