Ieri, creştinii ortodocşi au sărbătorit Floriile, ziua în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim, călare pe un mânz de asin, iar oamenii l-au întâmpinat cu ramuri de finic.
Preoții au oficiat Sfânta Liturghie apoi au sfinţit ramuri de salcie şi flori pe care le-au împărţit credincioşilor. Tot ieri, în biserici s-a dat de pomană pentru sufletele morţilor care au purtat nume de flori: Florin, Florina, Violeta, Crina, Floarea, etc. Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, cunoscută sub numele de ” Săptămâna Mare”, după cele 40 de zile de post. În această săptămână, preoții vor săvârşi în biserici deniile. În Joia Mare va fi oficiată denia celor 12 Evanghelii, în Vinerea Mare denia Prohodul Domnului, iar sâmbătă slujba Învierii Domnului. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525