Scene incredibile filmate o stradă din comuna Băiculeşti, satul Valea lui Enache. Un şofer a urmărit cu maşina un urs de câteva sute de kilograme. Ca să sperie fiara, şoferul a claxonat şi l-a ţintuit cu farurile pentru a-l alunga.
Ursul era pe mijlocul străzii în satul Valea lui Enache. Un localnic care trebuia să plece la serviciu l-a văzut. Omul a urcat în maşină şi a pornit pe urmele animalului. „ Împins de la spate” de autoturismul care era pe urmele sale, ursul a luat-o la fugă. Şoferul a claxonat şi a accelerat. Speriat mamiferul a fugit pe o uliţă către pădure. Oamenii sunt acum speriați, fiindcă întâmplare a avut loc chiar pe șoseaua principală. Era un exemplar mare, estimat la 400 de kg, care nu a mai fost zărit prin părţile locului.
Ministrul Mediului propune mărirea cotei de prevenţie
Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos a prezentat în cursul săptămânii trecute, rezultatele celui mai recent studiu care estimează populația de urs brun din România. Potrivit acestuia, pe teritoriul țării noastre trăiesc un număr cuprins între 7.536 exemplare și 8.093 exemplare de urs brun. Numărul maxim s-a calculat folosind creșterea medie anuală din UE, care este de 1,13 % pe an și pornind de la valoarea de re relevat ferință raportată la UE, 5960-6620 exemplare pentru anul 2007. Totodată, rezultatele studiului au o densitate medie la nivel național de 11 exemplare/100 km2. Cota de prevenție pe care o propune Ministerul Mediului prin noul ordin este de 426 de exemplare. Asta înseamnă că 426 de urși pot fi uciși într-un sezon de către asociațiile de vânători. Cele 426 de „locuri” vor fi împărțite între județele în care sunt prezenți urșii, în funcție de mai multe criterii: numărul de atacuri ale animalelor, numărul de dosare de pagube și valoarea lor. M.Sandu