Triunghi amoros la Postul de Poliție

1

Un scandal amoros a devenit subiect de bârfă la nivel național după ce șeful de post și o subalternă de-a lui s-au încuiat în sediul Postului de Poli’ie Schitu Golești. Cei doi ar avea o relație extraconjugală și au fost dați în vileag chiar de către soțul încornorat. Dacă s-au iubit, sau nu, în post este greu de spus, cert este că povestea a făcut deliciul asistenței după ce amorezii au refuzat să deschidă ușa ore în șir, în cele din urmă fiind nevoie de intervenția mascaților!
Tărășenia avut loc în noaptea de joi spre vineri. Șeful de post, Alexandru G și agenta au lucrat în schimbul 2. Ar fi trebui să iasă din tură la ora 22.00 numai că cei doi s-au retras în post mai înainte și au încuiat ușa. Soțul agentei, care bănuia că soția lui se iubește cu seful, i-a urmărit și s-a dus la post.
A bătut cerându-le să deschisă dar nu a putut pătrunde în interior. Ca să-i dea în vileag, soțul încornorat a sunat la 112.
De aici a început nebunia! Potrivit site-ului anchetaonline.ro, la fața locului au ajuns polițiștii municipiului Câmpulung, iar apoi șeful secției de Poliție Rurală Schitu Golești, însă cei doi nu au dorit să deschidă ușa. Apoi, la sediul Poliției s-a deplasat și adjunctul IPJ Argeș, Florin Mocanu, dar ușa a rămas închisă în continuare, timp de câteva ore bune. Prin urmare, a fost nevoie de intervenția mascaților pentru a intra în interior. Când au dat ochii cu șefii lor, șeful de post și agenta au motivat că s-au panicat și de aceea au refuzat să descuie ușa. În cadrul IPJ Argeș a fost declanșată o anchetă disciplinară subofițerii fiind acuzați că au încălat Statului Polițistului care prevede ca oamenii legii să aibă o anumită conduită.
M. Sandu